CARAPCIU PE CEREMUȘ (I). În 13 decembrie 1433, când a fost convenit, pentru prima dată, hotarul dintre Polonia și Moldova, negociatorul moldovean, Tăutul logofăt, din Vijnița, a primit de la Regele Vladislav al Poloniei satele, până atunci polone, Câmpul Lung rusesc, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții și Voloca.
Aflat în Ținutul Vășcăuțiului, în vecinătatea Stăneștilor de Sus și de Jos, a Bănilei Rusești și a satelor Vilaucea și Zamostie, satul Carapciu pe Ceremuș, din Ocolul Cirimușului, a fost întărit, în 9 martie 1657, pârcălabului Grigore Gherman, fiul spătarului Toader Gherman, nepotul bătrânului Gherman, vătaf de Suceava, și jupânesei sale, Chelsia, fata lui Grigore Tăutul, în baza uricului Antimiei, fata Mânzatului, primit de la Vasile Lupu Vodă. Tot atunci, Grigore Gherman obține întăritură și pentru alte „ocine și jirebii” din nordul Moldovei, inclusiv sate ale socrului său, Grigore Tăutul.
În 11 mai 1663, Tănase Talpici din Carapciu, fiul lui Marco Talpici, dăruieșe nepoatei sale, Avrămia Bohatereț, fata lui Gligori Tălpici, „partea mea de moșie și ocină dreaptă, din stâlpul de sus, a treia parte, și cu tri lazuri, (pe) care le-am făcut din topor… cu mâna me, anume un laz, odae pomăt, și alt laz pe Hlebeciuc, din gios pe de Bereznic, unde au păgubitoriu, ce feind eu ars de tălhari. Și n-au vrut nime altul din niamul mieu să mă grijască la neputința mea”, printre martorii trazacției numărându-se și Ioan Tiron din Carapciu.
Moșiile lui Grigorie Gherman și ale jupânesei sale, Chelsia, au fost întărită, prin ispisoc de împărțeală, în 8 februarie 1694, ginerelui lui Gherman, fostul mare armaș Toader Albotă, și urmașilor lui Grigorie Tăutul, Gligorie, care primește și „a șasea parte din Carapciu”, Neculai, Tudosia, Antelina și Anastasia Tăutul.
În26 iunie 1700, din porunca lui Antioh Cantemir Vodă, Grigoraș de Sinehău încearcă împăcarea lui Sandul Murguleț cu răzeșii din Carapciu, Budinți, Stănești, Costești, Ivancăuți, din pricina unor ocini răzeșești din acele sate.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Carapciu pe Ceremuș, moșie răzeșească, „79 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Nicolai, 1 diacon, Dumitraș, 1 dascăl, Hrihor, 2 umblători, Ilaș Gavriliuc și Sandul Zavriliță, 10 șliahtici, Vasili Cârste căpitan, Gavril sin Miron, Ștefan brat ego, Vasilie Himuc, Toader Ciornohuz, Coste Savin, Ion Tiron, Ion zet Ilaș, Ilii Cârste căpitan și Gavril Mihail căpitan, 1 jidov orândar, Herșko, și 63 călărași, adică: Grigorie Popovici căpitan, Gavril Drumău, Vasilie Osărițchi, Gavril Lăzorenco, Alecsa Chiva, Simion sin Miron, Ion Iscă, Nichita Drumău, Miron Drumău, Nicolai Drumău, Tudosi Zavialiță, Mihail Drumău, Tudosi Tironiuc, Andrei Zavialiță, Costaș Zavialiță, Gligoraș Topală, Petre Mascoiasco, Mihail brat ego, Nicolai Zavialiță, Mihail Verenca, Toader Maericioc, Vasili Verenca, Dumitraș Săvernenco, Ivan Cosoviț, Nicolai Șvedu, Mihail Robocă, Toader brat ego, Gligoraș sin Lisco, Oleksa Opaițe, Nicolai Carpu, Ion Huțul, Nichita Marienciuk, Ion Pavelenco, Acsentii sin Pavelenco, Tudosii Marienciuk, Ion Cornico, Alecsandru Cornico, Ion Șiraba, Matei Peții, Tănase zet Totolit, Tănasă Huțul, Ion Tofan, Coste Cheveric, Mihail Drumău, Gligoraș Șfat, Dumitraș Zavialiță, Miron Ciornohuz, Ivan Pripiiciuk, Toma Opaiț, Ion Opaiț, Onofrei Echim, Ignat Mazurac, Mihail Eremciuk, Gligoraș Vezticu, Lupașco Totolici, Andrei sin ego, Nicolai sin Lupașco, Gligoraș Fiuciuk, Ion Voițoc, Dănilă sin Pătrașco, Mihai Drace, Enachii Los și Petre Bălan.
În 1775, satul Carapciu pe Ceremuș avea 2 mazili, 1 popă, 80 țărani și 3 umblători (încasatori de impozite, numiți și „barani”), numărul gospodăriilor sporind, până în 1784, la 161. Unul dintre cei doi mazili era Mihalache Onciul, cel care, în 26 iunie 1776, cerea, împreunnă cu „alți mazili, ruptași și răzeși” din Carapciu, printre care Gavril Mihailuc, Ion Fruză, Andrei Lăzoresco, Gheorghe Ponici, Ion Deaconuc, Vasile Ponici, „să se hotărnicească această moșie de Mihalache Giurgiuvanu, Manoli Tabără căpitan și Constantin Stroescul, dând și toată cheltuiala ce s-ar face de acești hotarnici”.
În 26 iunie 1776, mazilii și răzeșii din Carapciu pe Ceremuș angajează trei boieri care să le stâlpească moșiile, semnatarii înțelegerii fiind mazilul Mihălachi Onciul, Gheorghe …, Gavril Mehaiuc, Lupașco Tatoliț, Onufraș …, Toader Mironco, Dănilă Ponici, Andronachi Frunză, Ionică Ioncescul, Andri Zavealiț, mazilul Dumitraș Jăian, Ion Frunză, Andrii Lazarenco, Nechita Ion, Ilie Ioncescul, Păvălucă Ioncescul, Vasăle Ponici, Gheorghe Ponici și Ion Deianconuc.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 449