Carambol între trei mașini, la intrarea in municipiul Suceava

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural

Un bărbat aflat la volanul unui autoturism a provocat luni un carambol după ce nu a păstrat distanța regulamentară în mers. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, la intrarea în municipiul Suceava, un bărbat de 64 de ani, din comuna Dărmănești, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 30 de ani din județul Botoșani și a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l într-un alt autoturism condus în aceeași direcție de o femeie de 48 de ani din comuna Dărmănești.Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 48 de ani.Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava