Capul dușului, refugiul preferat al unei bacterii patogene



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Capul dușului oferă mediul de dezvoltare ideal pentru o bacterie implicată în declanșarea unor patologii respiratorii, potrivit unui studiu american, publicat luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Cercetătorii au analizat 50 de astfel de dispozitive din nouă orașe americane și au descoperit într-o treime dintre acestea o prezență semnificativă a microbacteriei „mycobacterium avium” (MAC).
Acest agent patogen comun găsește un mediu prielnic în capul dușului, înmulțindu-se în concentrații de 100 de ori mai mari decât în rețeaua de apă a orașelor.
„Dacă stați cu fața sub duș, imediat după ce ați deschis robinetul, veți primi probabil o cantitate mare de MAC, iar acest lucru nu este bun pentru sănătate”, a explicat microbiologul Norman Pace, de la Universitatea Colorado, unul dintre autorii studiului.
Echipa de specialiști de la această universitate americană și-a început cercetările după ce mai multe studii efectuate de medicii de la spitalul National Jewish din orașul american Denver au demonstrat prezența unei legături între creșterea recentă a infecțiilor pulmonare non-tuberculoase și folosirea dușului, ca modalitate preferată de a face baie.
Persoanele cele mai expuse în fața acestui risc sunt femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele al căror sistem imunitar este slăbit din cauza unei maladii.
Simptomele variază de la oboseală accentuată la senzația generală de amețeală, tuse seacă și persistentă și senzația de sufocare.
Dispozitivele de duș analizate au provenit atât de la instituții publice, cât și din locuințe private, situate în diferite state americane.
Potrivit autorilor studiului, echipamentele de duș din metal adăpostesc concentrații mai mici de MAC decât cele fabricate din plastic. Ei recomandă totuși tuturor persoanelor să lase apa să curgă timp de un minut înainte de a intra sub duș, pentru a diminua riscul de contaminare.