Încep a scrie cu trei ceasuri înainte de meciul naționalei din Belarus și sper că tocmai astea vor fi alea rele, fiindcă iată că, după vineri, am ajuns să jucăm și marți meciuri oficiale. Cam ca la “europenele” astea la care jinduim să ajungem și unde se va juca în fiecare zi a săptămânii. Poate că e de bun augur faptul că și la precedenta campanie de la Euro am fost colegi de grupă cu rușii albi, cum li se spune adversarilor noștri. Îmi aduc aminte că la meciul din Ghencea i-am bătut lejer. Mutu și Marica au dat repede două bucăți, iar suporterii lor au fost evacuați încă din prima repriză după ce lansaseră torțe spre peluza vecină, una din ele pârlindu-mi haina. A fost meciul ăla în care Mutu și-a spart capul și apoi a ripostat unui spectator care îl înjurase. Pe urmă, peste un an, i-am bătut tot cu 3-1 și la Minsk, tot cu Mutu protagonist. Acum, după încă trei ani, distanță mare între exprimările tricolorilor, avea dreptate neamțul Stange. Dar una-i jocul, alta-i scorul. Să nu uite Stange cum strigau ai noștri cu ocazia marelui derby mondial: Uite-așa cum ne vedeți, i-am bătut la fund pe nemți! Mă rog, cu o mică variație…
Păcat că Răzvan Lucescu își irosește energiile în războaie imaginare. Reacționează ca un adevărat junior și se bășică la orice critică. Sau poate că așa funcționează el. Se încarcă negativ apoi arată degetul, ăla singuratic, după cum se exprima deunăzi un june editorialist. Dar asta numai la izbândă, oare va fi fost cazul?! De va fi fost, atunci dintre destinatari nu poate lipsi Victor Becali, ba chiar cu prioritate. Între altele, acesta a spus că atât îl duce capul pe Lucescu dacă are impresia că el, impresarul, ar avea ceva împotriva lui. Aici are dreptate, Victor Becali n-are nimic cu nimeni, doar interesul și-l apără cu sfințenie, fără excepție. Niciodată, orice ar scoate pe gură, nu-l scapă din vedere. Uneori aprecierile sale partizane, când apără sau atacă evoluția unor jucători, după cum au sau nu contract, se mai intersectează cu realitatea, dar asta e doar ceva conjunctural. Așa că distinsul frățior îl ceartă pe răsfățatul junior nu pentru că acesta ar merita, ci pentru că lui i-ar conveni alt antrenor la națională. Atât m-a dus și pe mine capul.