Captiv în Epoca de aur

Gata cu stâlpul hornului cel humuit și șofara cu motocei – amintirile din copilărie și-au schimbat dramatic registrul, abandonând seninătatea idilică pe prispa căscioarei din Humulești. De la vârsta grădiniței totul așezându-se sub semnul politicului, pe cine să mai intereseze caprele Irinucăi și pupăza din tei? O astfel de rememorare, deloc duioasă, ci dimpotrivă, în cheie satirică, ne propune suceveanul ieșenizat Călin Ciobotari în cartea tipărită recent la Editura „Ideea Europeană” („Contemporanul”). O carte foarte bine scrisă, incitantă, pe alocuri chiar fermecătoare, destul de singulară în peisajul editorial românesc.
Impresionează prin sinceritate, amănunțimea și profunzimea observației, tipologia spectaculoasă, ironia poznașă, de certă ținută intelectuală și, deloc în ultimul rând, prin ineditul spațiului investigat: târgul bucovinean aflat (cum spunea Stere) „În preajma revoluției.” Până să ajungă la orășelul cu pricina de la capătul țării („acolo unde se așează harta în cui”), marea zguduire din decembrie 1989 a ostenit de-a binelea, provocând seisme călâi și inocente, receptate mai degrabă la crâșma „Trei chiloți”, adevăratul centru vital al târgului. Care târg? Autorul nu precizează, pentru simplul motiv că nu și-a propus o reconstituire reportericească, fie ea și cu mijloacele satirei, ci a căutat în primul rând temeiul punctului de sprijin care să-i îngăduie recursul la fantezie și inventivitate. Aș zice, coroborând indiciile geografice și reperele economice presărate ici-colo, că-i vorba despre târgușorul Siret. Pot fi chiar sigur, câtă vreme o bună felie din carte relatează evenimentul sosirii primului tren în noua gară a orașului. Elevul Călin se afla acolo, adus cu școala, ca să strige „Ceaușescu pa-ce!” De unde să știe că, în trenul cu pricina, se afla și… subsemnatul, dimpreună cu echipa televiziunii, copios ironizată („niște bărbați nebărbieriți, ușor mahmuri, se apropiau desfășurând un colac imens de cablu…”)?
Dar n-are nici o relevanță exacta localizare a acțiunii, câtă vreme cele ce autorul le observă, notează și comentează acid pe marginea imaginii copilăriei „captive în epoca de aur” se potrivesc de minune nu numai nordului românesc, ci, în bună măsură, întreg spațiului mioritic. Cartea debutează cu o delicioasă compunere („Povestește cine ești, ce îți place să faci”): „Am zece ani și locuiesc în Republica Socialistă România, într-un oraș foarte mare (sic! – n.n.) cu sute de oameni și femei”, după care se derulează scene din viața puștiului cu cheia legată la gât – școala, familia, prietenii, joaca, toate presărate cu portretizări de un adevăr (trist) rar întâlnit în proza românească de azi. Iar „revoluția” de la Siret a fost de-a dreptul sublimă, ceea ce, sunt sigur, n-a împiedicat emiterea cuvenitelor certificate de revoluționar…
Și toate s-au schimbat: profesorul Vasilievici, care, utilizând elemente de trigonometrie, calculase încă din mai 1986 iminența revoluției (drept pentru care, în 1990. liceul îi acordă salariu de merit), își va folosi acum abilitățile într-ale matematicii sondând domenii mai lucrative: calculul probabilităților la jocurile de poker mecanic din incinta locantei „Trei chiloți”. Învățătoarea care-i cotonogea pe Călin și ai săi scrie studii despre „Standardele europene de pedagogie”. Și celelalte traiectorii cad în rizibil și melodramatic, dar ce să-i faci, câtă vreme viața nu-i lipsită deloc de derizoriul incomodelor dimensiuni? Eroii (oricum fără glorie) sunt astăzi șomeri, Magiun, prietenul din copilărie, „este paznicul unui iaz fără pești, din care nimeni nu s-a gândit vreodată să fure ceva”, mulți trudesc prin cele cotloane ale Europei și, corolar, linia ferată entuziast inaugurată, s-a desființat pentru nerentabilitate. „Oameni se nasc, oameni dispar, generații se succed, concitadinii mei continuă să fie veseli sau triști, după caz, să bea, să mănânce, să se urască sau să se iubească. Și sunt tot mai puțini acei dispuși să-și amintească sau să creadă necondiționat că văile și dealurile acestea anonime, că soarele și cerul, că zidurile acestea năpădite de singurătate, că toate acestea au fost cândva decoruri într-o Epocă de Aur”.
O carte într-adevăr bună, care se citește, cu folos, pe nerăsuflate.