CAPRA RÂIOASĂ

„Șoarecele, când nu încape în bortă, își leagă și-o tidvă de coadă” –
spunea Ion Creangă. Românii, care încă nu s-au pus de acord cât face unu și cu unu (opiniile-s net diferite, plus nehotărâții care „se delimitează”) s-au apucat de inutilitatea calpă „Cel mai mare român”. Maimuțărind, desigur, fiindcă orice trăsnaie cu marcă apuseană se cuvine mintenaș „implementată” și pe Dîmbovița, nu cumva să ne prindă Europa cu vreo temă nebifată. Dincolo de vorbele mari și frumos rotunjite, care ne amăgesc optimist cu o resuscitare a interesului general față de personalitățile neamului, sondajul (altfel, cum să-i spun?) nu izbutește decât să pună violent în evidență incultura națională, lipsa de principii ordonatoare, amestecul vinovat al politicului în toate cele și, colac peste pupăză, trișarea pe față. Că numai printr-o astfel de mânărie s-au strecurat pe listă pastorul Wurmbrand (în primii zece!), Becali ori Bivolaru. Sistemul de colectare a opiniilor (internet, telefon, sms, poștă) deschide larg calea șmecheriilor colective (cu stătut iz electoral) ale fanilor înregimentați: adepții protestanți ai pastorului, fanii steliști din oastea lui Becali, băutorii de urină prostiți de gurul Bivolaru. Din câte am înțeles, baza de recoltare a opiniilor a constituit-o mai ales accesarea site-ului „www.mari români” și sms-urile. Este, astfel, exclus din pornire românul de rând, lipsit de PC și telefon mobil, și este împins în față cetățeanul din bănuita „clasă de mijloc”, care-și poate face auzită vocea indiferent dacă are ori nu ceva de spus cu miez și tâlc. N-o văd pe învățătoarea din Trușești lipind marca de scrisoare și înotând prin gloduri ca s-o depună la Oficiul poștal întru votarea lui Eminescu, da-l văd cum nu se poate mai bine pe șeful galeriei steliste postând nenumărate e-mail-uri spre a-și gâdila idolul, patronul, „modelul uman” Becali. Unde dai și unde crapă: sondajul nu numai că n-a prilejuit readucerea unor mari români în atenția generală, ci, dimpotrivă, a trădat la modul jalnic incultura națională, parcă niciodată mai îngrijorătoare ca acum. Stau alături Ștefan cel Mare și Mihai Trăistariu! Al. Ioan Cuza și Andreea Marin! Mihai Viteazul și preotul legionar Trifa! Dincolo de enormitatea alăturării, este evident că se compară mere cu pere și că ierarhizarea propusă este imposibilă. Întâi de toate, s-ar cuveni, firesc, să rânduim morții cu morții, viii cu viii – fie și numai pentru faptul că o bună parte a tinerei generații n-are habar de cele petrecute înainte de exploziva ei venire pe lume. Pentru ei, oricând Hagi va fi mai mare decât regele Ferdinand, Trăistariu decât Enescu, Mădălina Manole decât Tudor Vladimirescu. Iaca, pe listă îl aflăm și pe Bănel Nicoliță, altfel, un fotbalist inimos si simpatic, dar, pentru Dumnezeu, chiar nu dispunem de
nici o fărâmă de criteriu cât de cât obiectiv? Răspundem unei întrebări (care nu trebuia pusă) totuși grave, în funcție de trăirile superficiale ale momentului și în totală ignorare a caratelor adevăratelor valori? Oare nu-i e rușine că-i român celui ce-l declară pe manelistul Guță „cel mai mare român”? Desigur, nu-i e, fiindcă la atât îl duce mintea: la „foale, să se-ndoape” și la gâdilarea concupiscentă a auzului cu cânticele pentru retardați! Răspunsul la astfel de întrebare (repet: profund inutilă și total neavenită) presupune un real (și, probabil, incomod) efort de gândire, un oarecare bagaj cultural, un demers axiologic responsabil, o incursiune în deplină cunoștință de cauză în istorie, dar și în tezaurul activ al contemporaneității, o reflecție matură, precum și capacitatea de a alege între esențial și neesențial. Nu este nici chemat și nici îndrituit să răspundă (democratic?!) cel ce știe din Eminescu doar (cântat) „Pe lângă plopii fără soț”, cel ce n-are habar cine a fost Horea ori unde-i Sarmizegetusa. Și tocmai ăștia se înghesuie să-și trimită „opțiunile” neroade, pe care o televiziune inertă le contabilizează respectuos, cu o sârguință demnă de cauze mai bune. Sunt și hâtri, care-l desemnează pe Bulă (de ce nu Păcală?), ori mega-români ce și-l doresc în fruntea listei pe… eroul necunoscut! Măcar astfel, „nominalizând” personaje ireale, se sugerează inutilitatea demersului în ansamblu. Oricum, versul lui Nichita „Hai să ne haidem!” poate fi așezat ca emblemă pentru această joacă TV, menită să suplinească declinul (târziu) emisiunilor gen „Din dragoste”, ori „Vacanța mare”. Joacă ce a costat 1.000.000 de euro! Câte nu s-ar fi putut face cu acest milion irosit în van! Câte case pentru sinistrați! Câte cărți s-ar fi putut cumpăra pentru amărâtele biblioteci sătești! Câte burse pentru elevii de la țară! Ne-am repezit să-i maimuțărim pe alții, care, lipsiți de grija zilei de mâine, își pot permite jocuri de societate în care să așeze, ca-ntr-un bridge și mai „intelectual”, nume sfinte în clasamente aleatorii. Capra râioasă ține, nu-i așa, coada sus!