Caporalul Dragoș Vasile Dobra, aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul, din Afganistan, a fost rănit, ieri după-amiază, în jurul orei 15.30 (ora României), în urma exploziei unui dispozitiv improvizat.
Potrivit Biroului de Presă al MApN, militarul executa misiunea împreună cu alți camarazi din Batalionul 2 Manevră și a fost singurul rănit în urma incidentului.
După acordarea primului ajutor la fața locului, acesta a fost transportat imediat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman.
Din primele investigații medicii au transmis că este stabil hemodinamic.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale urmărește cu atenție evoluția stării de sănătate a militarului, se mai arată în comunicatul citat.