Rugby

Căpitanul naționalei, Mihai Macovei, a participat la turneul „Rugby de la mic la mare”, de la Gura Humorului



Juniori, seniori și old-boys alături de Mihai Macovei la finalul meciului demonstrativ
Juniori, seniori și old-boys alături de Mihai Macovei la finalul meciului demonstrativ

Zilele trecute, stadionul Tineretului din Gura Humorului a fost gazda ediției cu numărul III a turneului „Rugby de la mic la mare”, o competiție dedicată în special copiilor și juniorilor, la care au participat activ și seniori, dar și old-boys, foști jucători din județ și din zona Moldovei. Invitatul special al turneului organizat de Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului a fost cel mai titrat jucător din acest oraș, humoreanul Mihai Macovei, căpitanul naționalei de seniori a României, ce evoluează în Franța și a venit acasă în concediu. Deși este în vacanță, Mihai Macovei continuă pregătirea pentru sezonul ce urmează alături de juniorii de la CSȘ Gura Humorului, club la care a fost descoperit și format. De altfel, Mihai Macovei a evoluat alături de aceștia, de foști colegi și antrenori, dar și de prieteni, într-un meci demonstrativ cu care s-a încheiat competiția din teren.
Turneul a fost dedicat în special celor mai mici dintre rugbiștii din județ, pentru grupele ce evoluează în Campionatul Național de Minirugby, juniorilor sub 15 și 16 ani, la care au participat și seniorii de la CSM Suceava, o parte fiind din zona Gura Humorului, dar și foști jucători din județ.
„«De la mic la mare» este un turneu interjudețean pe care îl organizăm la final de sezon competițional ca o încununare a rezultatelor obținute în acest campionat de echipele din județul Suceava. Avem în acest sezon o medalie de bronz obținută de LPS Suceava la naționalele de rugby în 7 la juniori U19, rezultate foarte bune la nivel regional ale secției de la CSM Suceava la sub 8, 10 și 12 ani. La CSȘ Gura Humorului, am luat locul II la zona de minirugby la under 8, locul IV la U10, dar aici am participat doar 3 etape din 8, și locul II la U12, antrenată de colegul meu Florin Nistor, și locul III la U14, cu o echipă la care sunt ajutat de antrenorii voluntari Mihai Coca și Ștefăniță Rusu. Mai mult, la juniorii sub 15 ani am câștigat bronzul național, iar cea mai mare performanță a fost titlul de campioană națională pentru al doilea an consecutiv, la U16, cu generația 2002-2003”, a explicat organizatorul turneului, antrenorul și directorul clubului CSȘ Gura Humorului, Andrei Varvaroi.
Campionii României de la juniori sub 16 ani au primit câte o pereche de ghete din partea Fundației Te Aud România
La finalul jocurilor din turneul de la Gura Humorului, tinerii rugbiști din județ prezenți la Gura Humorului au fost premiați pentru performanțele lor din acest sezon, premierea fiind făcută de invitatul special Mihai Macovei. Performerii acestui sezon, jucători echipei sub 16 ani de la CSȘ Gura Humorului, au primit drept premiu câte o pereche de ghete turnate (pentru teren tare) din partea Fundației Te Aud România.
„Vreau să-i felicit pe jucătorii echipei de juniori sub 16 ani de la CSȘ Gura Humorului, ce au reușit să câștige titlul de campioni ai României. Acest lucru arată că orașul Gura Humorului rămâne în elita rugby-ului românesc, și de aceea îmi doresc ca pe viitor să avem și alți humoreni la echipele naționale”, a spus la festivitatea de premiere căpitanul naționalei de seniori a României, humoreanul Mihai Macovei.



Recomandări