Căpitan la 15 ani o dată



Aflu, spre dezamăgirea mea, că nu-l vom putea vedea pe Cristi Chivu pe Old Trafford. Aș vrea să mă înșel, dar e posibil ca aceasta să fie cea mai importantă partidă stagională pentru Inter, iar Chivu o va rata tocmai pe aceasta. L-a tot menajat Mourinho, dar tare mi-e să nu-l menajeze de tot de-acum! Cât despre echipa reprezentativă, nu știu dacă trebuie să forțăm nota în ceea ce-l privește. Decât un căpitan convalescent, mai bine un sergent pus pe treabă…
Cine are valoare, bate și ziua și noaptea, așa grăit-a Lucescu de la răsărit, cu bătaie spre trupa lui Lăcătuș. Dar de ce n-ar fi fost asta și una dintre învățăturile sale către fiul său, juniorul?! Oare chiar așa se metamorfoza meciul jucat în nocturnă?! Sau lucșii dăunează grav sănătății? Banii din televizări se încasează bine-merci, iar când telespectatorii majoritari așteaptă hămesiți bruma etapei pe Antenă, să trezește vamaiotul șef să facă pe deșteptul (duminică nici n-aveam voie a ne gândi la transmisiune, că Răduleasca ne făcea cu ou și cu Oțil!). Ba încă Dinu Gheorghe se dă mare scriitor după dictare, desigur în comparație cu Borcea. Și noi care credeam că la vamă șefu’ citește rapoartele, nu le scrie! Eu sunt în stare să țin un pariu că dintr-un text de câteva sute de semne, dictat lui Gheorghe, pixul roșu intervine pe fiecare rând. La cifre însă nu mă încumet, că la vamă se numără mult…
Etapa a fost garnisită și cu două penalty-uri ratate pe finaluri de meci, la FC Argeș – Unirea Urziceni și Pandurii – Poli Timișoara, care, transformate, ar fi împiedicat rocada de pe podium. Există însă un rost în toate: nu se putea strica frumusețea de medie, probabil unicat pe mapamond, 1 gol pe meci!