Pe vremea socialismului real, spre deosebire de mulți naivi, nu-mi făceam prea multe iluzii despre societatea capitalistă. Știam și eu, dar nu din broșurile de propagandă comunistă, ci din studii serioase, apărute în Occident, că societatea capitalistă își are slăbiciunile sale. Unele, de esență, cum ar fi goana după profit, altele ținând de locurile în care se instalase (în România interbelică, de exemplu, aroganța țoapelor îmbogățite peste noapte).
Știam însă că erau și multe lucruri bune ale capitalismului.
Printre acestea, la loc de frunte se număra calitatea serviciilor. Absența liberei concurențe făcea ca în socialism cetățeanul să fie la discreția instituțiilor care răspundeau de servicii. Învățătura „Clientul nostru, stăpânul nostru” se transformase în învățătura „Clientul nostru, sluga noastră”. Ca să repari o țeavă, nu ajungea să dai un telefon la o firmă de specialitate și să plătești. Era nevoie de fel de fel de intervenții pe la șefi, ca să nu mai spunem că era nevoie să dai șpagă.
Mult mai nenorocit, socialismul ne obliga pe toți să fim multilateral dezvoltați. Slaba dezvoltare a serviciilor făcea ca un cetățean să fie deopotrivă scriitor, șofer, tâmplar, bonă la copil, electrician, cărător cu cârca, reparator de mașini. Cine dintre cei care au trăit vremurile lui Ceaușescu, mai ales după 1989, nu-și mai amintește că trebuia să-și repare singur motorul sau instalația electrică. Și nu neapărat, pentru că n-avea bani să plătească un mecanic sau un electrician, ci pur și simplu, pentru că mecanicii și electricienii erau scumpi la vedere.
De aceea, pe vremea socialismului real îmi spuneau că în capitalism eu mă voi ocupa cu scrisul. Din scris voi scoate bani. Alții se vor ocupa cu pusul clanțelor. Din care vor scoate bani. Cu banii obținuți din scris, eu voi plăti pe cel care pune clanța. Iar cel care pune clanțe, din banii obținuți cu meseria lui – la fel de onorabilă ca a mea – cumpără gazeta la care eu scriam.
Capitalismul – știam – se bazează pe libera concurență. Și-mi imaginam că într-o posibilă societate capitalistă pe pământul patriei, firmele de servicii se vor bate să facă pe plac clientului. Altfel, în condițiile liberei concurențe, riscau să dea faliment. Iar falimentul însemna ca proprietarii, dar și managerii firmelor de servicii să rămână pe drumuri.
A venit, în fine, și pe pământ autohton mult jinduitul capitalist.
A devenit clientul nostru, stăpânul nostru?
Nici vorbă.
De acest adevăr al României postdecembriste aveam să mă conving de numeroase ori în ultima oră.
Acum, serviciile sunt la fel de proaste și la fel de puține. Contrar la ceea ce mă așteptam, nu poți obține un serviciu în plus plătind în plus. Nu-ți bate nimeni la ușă întrebându-te dacă n-ai ceva de reparat prin casă. Cu vreun an în urmă, în vinerea Paștelui, mi s-a stricat frigiderul. Riscam să rămân cu hrana stricată. E imposibil – mi-am zis – să nu funcționeze în aceste zile vreun atelier care să ceară un preț dublu.
Nu funcționa nici un atelier.
Nimeni nu catadicsea să-și sacrifice sărbătoarea, dar să câștige dublu.
În România de azi toată lumea îi bocește pe săraci.
Deși în România de azi pare că nimeni nu vrea să câștige un ban în plus cinstit.
