Capitala Moldovei, locul nașterii unei minuni

Învățătura despre Maica Domnului este la fel de veche, precum creștinismul. Așa cum observăm încă din „Faptele Apostolilor“, Maica Domnului a fost o prezență vie în sânul tinerei comunități creștine și așa a rămas până astăzi. Locul pe care aceasta îl ocupă în viața liturgică și în inimile credincioșilor este recunoscut de Biserică, prin marea varietate de icoane închinate ei.
Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului se află în catacomba Sfintei Priscila din Roma, socotită ca aparținând secolului al II-lea. Reprezentări ale Maicii Domnului aflăm și pe zidurile subterane ale Domitillei, în catacomba Sfinților Petru și Marcelin și pe pereții Cimitirului Ostrian. De asemenea, în biserica construită de Constantin cel Mare, pe Golgota, pelerinii primelor secole se închinau unei icoane a Sfintei Fecioare, pomenită și în viața Mariei Egipteanca. Tradiția Bisericii, referindu-se la aceste icoane, vorbește și despre „chipuri nefăcute de mână ale Maicii Domnului“ – cele mai cunoscute fiind cele din Edesa și Lyda.
Început pentru Prodromița
Sfârșitul secolului al XIX-lea este cunoscut în istoria mondială, dar mai ales în cea națională, ca fiind perioada de afirmare a „ateismului științific“. Sub influența curentului occidental, în Țările Române s-a accentuat necesitatea dovedirii faptului că metodele științifice sunt superioare „basmelor, invențiilor și superstițiilor popești“.
În acest context dominat de ateism, a fost dat un semn care a răsturnat ipotezele oamenilor de știință din întreaga lume. Mărturia că Dumnezeu este mai presus de gând și de cuvânt a fost legată de cele două „grădini ale Maicii Domnului“: Muntele Athos și Țările Române.
Din anul 1850, ieromonahii Nifon și Nectarie, ambii cu metanie din Mănăstirea Horaița, au început rezidirea Schitul Prodromul, adunând în jurul lor 60 de călugări români care se nevoiau la Muntele Athos. În 1862, în timpul lucrărilor de ridicare a schitului, ieroschimonahul Nifon a început să caute un iconar care să zugrăvească o icoană a Maicii Domnului – mângâiere pentru tânăra obște monahală.
Iașul, spațiul minunii
Gândul a fost ca icoana să fie comandată de acasă, din Moldova. În acea perioadă, activau pictori de renume, cunoscuți până astăzi. Atât la București, cât și la Iași erau celebrii Dimitrie Teodorescu, Costache Dumitrescu, Belizarie Paraschivescu. Apăruseră, de asemenea, „pictorii academici“ Nicolae Grigorescu (1838-1907) și Gheorghe Tattarescu (1820-1894), cu studii în apusul Europei. În ciuda acestor nume de talie internațională, părinții Nifon și Nectarie au ales un bătrân necunoscut – pe Iordache Nicolau, din dealul Copoului. Deși la început se gândea că vârsta înaintată îl va împiedica să lucreze, zugravul a acceptat provocarea și a pornit la drum.
A început pictarea icoanei în ziua de 29 mai 1863, respectând vechile canoane. Astfel, el făcea rugăciune continuă către Născătoarea de Dumnezeu, Acatist și Paraclis în toate zilele, lucra în fiecare zi doar înainte de a mânca sau de a bea, se spovedea și primea Dumnezeiasca Euharistie.
După aproximativ o lună, pictorul a ajuns la ultima fază a pictării icoanei – când trebuia să realizeze sfintele chipuri ale Pruncului și ale Maicii Preacurate. Cu toată evlavia și osteneala, ceva nu se lega. Icoana a rămas nedesăvârșită căci, inexplicabil, Sfintele Fețe nu se lăsau zugrăvite. Socotind că și-a uitat meșteșugul, Iordache Nicolau a chemat pe cei doi monahi și i-a rugat să caute un alt iconar, mai tânăr, care să desăvârșească lucrarea. Văzând starea chipurilor, cei doi părinți au hotărât ca bătrânul să termine icoana așa cum poate și s-o doneze, apoi, unei biserici din mediul rural.
Chipuri drese desăvârșit
Plin de mâhnire, Iordache Nicolau a acoperit icoana și a încuiat atelierul. Era seara zilei de 28 iunie 1863.
În dimineața următoare, ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel a adus cu sine o mare bucurie și o minune. Bătrânul pictor mărturisește întâmplarea pe un petec de hârtie, păstrat până astăzi la Prodromul: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această Sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit potrivnice, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei mătănii mari înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai voit a pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune“. Un semn care a întors societatea la credința moșilor și a strămoșilor, în plin secol de ateism, a fost descoperirea faptului că pe Sfintele Chipuri nu există urme de penson.
Dâra de minuni a Prodromiței
Vestea minunii a cuprins întreaga capitală a Moldovei. Mitropolitul Calinic Miclescu a venit personal să cerceteze icoana și a dus-o, apoi, în biserica aflată încă în costrucție a Schitului Bucium. Fiindcă locuitorii Iașului deja începeau a se opune mutării icoanei la Athos, părinții Nifon si Nectarie au hotărât plecarea grabnică. Pe 1 iulie, seara târziu, au fost întâmpinați de o mulțime de oameni la Episcopia Hușilor. De acolo, icoana a ajuns la Bârlad, unde a fost găzduită în catedrala orașului. Aici s-au săvârșit numeroase minuni. În mod deosebit, a fost consemnată minunea cu privire la sporirea în greutate a icoanei, atunci când s-a încercat ducerea ei la casa unui învățător necredincios. Mai mult, se consemnează că trăsura care urma să o transporte a cedat greutății și s-a dezmembrat. Tot pe când se afla la Bârlad, o femeie credincioasă și grav bolnavă nu se încumeta să vină la Catedrală, ca să se închine. Îndemnată de Maica Domnului, care i s-a arătat în vis, femeia a reușit să se închine și pe loc s-a vindecat.
La Galați, procesiunea, care luase deja amploare, s-a oprit la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Aici, un pictor a dorit să vadă și el vestita icoană, fiindu-i imposibil să creadă cele relatate și garantând că oricând ar putea realiza una și mai frumoasă. În biserică, Maica Domnului și-a întors fața către el – moment al convertirii pictorului gălățean.
Cea mai cunoscută icoană a comunității românești de la Athos
Icoana Maicii Domnului Prodromița, cunoscută și sub numele de „Icoana nefăcută de mână omenească“, este odorul comunității românești de la Muntele Athos. Imediat ce a sosit aici, acum 150 de ani, a vindecat un frate paralizat de la schitul românesc. Tot istoria prodromită scoate în evidență faptul că icoana își schimbă trăsăturile feței după teritoriul unde se află. Dacă în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos a căpătat asemănări cu femeile din Grecia.
Din anul 1863 și până astăzi, dâra de minuni a făcut ca această icoană să se bucure de o mare popularitate, nu numai la Sfântul Munte, ci și în întreaga Ortodoxie. Pentru că minunea a avut loc în ziua de cinstire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, s-a ales ca sărbătoarea să fie prăznuită la 12 iulie, în preziua soborului Sfântului Arhanghel Gavriil. Legat de această nouă prăznuire, monahii prodromiți au hotărât să se facă priveghere de toată noaptea, dând naștere, astfel, celui de-al doilea hram al schitului românesc. Această practică a intrat și în tradiția liturgică a Bisericii românești. Sărbătoarea a fost introdusă pentru prima dată în ediția Mineiului pe luna iulie, tipărit la Mănăstirea Neamț, în anul 1910.
Nu doar la Athos se cinstește această zi, ci și în locul de naștere al Sfintei Icoane. De 150 de ani, în capitala Moldovei, minunea este retrăită și făcută prezentă prin cel de-al treilea hram al Mănăstirii Bucium. Aici, icoana a fost reprodusă în pictura din pronaos, dar și în icoana împărătească din catapeteasmă.
Iașul a devenit spațiul săvârșirii unei minuni. O binecuvântare și, în același timp, o mare responsabilitate. Suntem noi, locuitorii de astăzi ai capitalei Moldovei, vrednici de o asemenea moștenire?
(Sursa: Doxologia.ro)