Se spune despre fotbaliștii devotați că pun capul la gheata adversarului. Cristi Chivu n-a făcut asta, dar a pățit-o chiar mai rău în etapa inaugurală a noului an. Această accidentare nu are nimic de-a face cu alte șubrezeli care i-au adus porecla de Swarovski. De loviturile cap în cap nu scapă nici un fotbalist, e pură statistică. Ca ouăle de Paști, unul cedează, mai ales dacă e lovit mai într-o parte. Din păcate, de data asta ghinionul s-a spart în capul său, la propriu și la figurat. Partea bună, privind necazul din perspectivă egoistă, este că nu ne aflăm în toiul vreunei campanii de calificare. Oricum, să sperăm că-și va reveni cât de repede și, mai ales, fără urmări.
În aceeași zi, s-a dat cap în cap și Gică Popescu cu logica. Privit ca singurul concurent al lui Nașu Sandu redivivus la șefia federației – singurul cu oarecari șanse, desigur – Popescu a ieșit la înaintare doar ca să ne spună ca pe el să nu contăm. Cică fotbalul românesc e praf și nu candidează în semn de protest! Păi cum vine asta?! Dacă era bine spre foarte bine, de ce ar mai fi fost nevoie de schimbare? Am fi rămas în continuare, bine-mersi, cu iubiții conducători, Corleone și Nașu. De fapt, acestuia din urmă doar dregătoria de la Înalta Poartă îi mai servește de motivație, altfel nu și-ar mai pune pielea în băț pentru amărăștenii din Românica. Revenind la Gică Popescu, ideea era că tocmai acum, la greu, era nevoie de opoziție activă, nu de grevă japoneză. Va candida, probabil, când se va retrage umbra lui Mircea. De la UEFA.
Nu închei fără a vă împărtăși titlul unei știri de miercuri seară, de la televizor: Dă-mi o mânuță pentru Ligă! Hai că v-ați dat seama, era vorba despre transferul lui Daminuță la Dinamo…
