Cap de tir în flăcări, la Volovăț



Un cap de tir a fost distrus în întregime de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți, pe raza comunei Volovăț, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La fața locului au fost trimise trei autospeciale, flăcările amenințând să se extindă și la o locuință din apropiere.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră, însă capul de tir a fost distrus în proporție de 100%.
„Incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic al curentului electric produs la un conductor electric defect”, se arată într-un comunicat al pompierilor, precizându-se că s-a reușit salvarea autocamionului marca MAN și a locuinței din apropiere.