Investiție

Cantina Socială din Suceava va fi renovată anul viitor

Cei mai săraci locuitori ai Sucevei vor servi masa într-un spaţiu renovat
Cei mai săraci locuitori ai Sucevei vor servi masa într-un spaţiu renovat

Clădirea în care funcționează Cantina de Ajutor Social din municipiul Suceava va fi complet renovată, începând din primăvara anului viitor. Primăria va investi 201.000 lei în acest proiect, banii provenind din Fondul Național de Solidaritate. Potrivit primarului Ion Lungu, pentru obținerea finanțării, municipalitatea a depus un proiect încă din 2006, hotărârea de Guvern fiind emisă abia în luna noiembrie a acestui an.
Șeful Direcției de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a declarat că lucrările propriu-zise vor consta în reparații ale tencuielii, amenajarea spațiilor cu faianță, schimbarea geamurilor clădirii și în reabilitarea grupurilor sanitare. Banii alocați nu vor putea fi utilizați și pentru dotări, chiar dacă obiectele din bucătărie ar trebui înlocuite cu altele noi.
În 2008, Primăria va aloca sumele necesare pentru realizarea proiectului tehnic și a studiului de fezabilitate, urmând ca, în bugetul pentru anul viitor, să fie cuprinsă și suma de 180.000 de lei pentru dotări cu echipamente și aparate gastronomice.
În prezent, Cantina Socială din Suceava deservește 600 de persoane, asistate social, persoane fără venituri sau cu venituri foarte mici. Printre aceștia se numără și cei 23 de copii din Centrul de zi „Sfânta Vineri”. Zilnic, aceste persoane beneficiază de un prânz cu două feluri de mâncare caldă și de o cină cu mâncare rece.
„Alocația zilnică de hrană este de 5 lei pentru fiecare persoană. Evident, mult prea mică, asta și în contextul în care un deținut beneficiază de o alocație zilnică cuprinsă între 9 și 12 lei. Alocația de hrană pentru Cantinele Sociale nu a mai fost majorată de doi ani”, a declarat Narcisa Marchitan.
Proiectul de renovare a clădirii de lângă Piața Centrală nu va reuși decât să creeze un spațiu agreabil de servire a mesei pentru cei mai săraci dintre locuitorii Sucevei.

Recomandări

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377