Suceava

Cantina Colegiului Alimentar a rămas fără aviz sanitar



– Alimente depozitate într-un beci umed, pâine păstrată în spații inadecvate, oale cu mâncare fără capace
– În cazul unei îmbolnăviri colective în rândul elevilor, conducerea unității de învățământ este singura răspunzătoare, avertizează ASP
Autoritatea de Sănătate Publică a retras autorizația sanitară de funcționare a cantinei de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Inspectorii au descoperit deficiențe majore pe tot traseul urmat de hrana care ajungea la elevi, de la magazia în care erau depozitate produsele alimentare, până la prepararea și servirea mesei. Măsura luată de ASP nu presupune blocarea activității cantinei, ci reprezintă un avertisment cum că siguranța alimentară nu este garantată, ceea ce înseamnă că în cazul unei îmbolnăviri colective responsabilitatea aparține direct unității de învățământ.
– Apa murdară, scursă direct pe sub picioarele bucătăreselor
Cantina de la Colegiul Alimentar a rămas fără autorizație sanitară în cursul săptămânii trecute, după un control al Inspecției Sanitare de Stat din cadrul ASP, care a scos la iveală o serie de nereguli grave. Potrivit doctorului Ludovic Abiței, deficiențele porneau de la spațiul în care era depozitată materia primă, respectiv un beci insalubru, în care erau îngrămădite laolaltă legume, murături și produse preambalate, precum paste făinoase, conserve. Magazia de la subsolul clădirii în care se țineau alimentele era umedă, cu paviment degradat, plafon și pereți scorojiți și plini de mucegai. Neajunsuri au fost depistate și în încăperea destinată păstrării pâinii, unde mobilierul era uzat, iar plasa de protecție împotriva insectelor lipsea de la ferestre. În bucătărie, numărul de capace pentru protecția hranei gata preparate era insuficient, la momentul controlului unele oale fiind acoperite cu tăvi.
– Măsuri mai drastice în caz de neremediere a deficiențelor
De asemenea, chiuvetele din bucătărie nu erau racordate la rețeaua de canalizare, apa murdară scurgându-se direct pe paviment, sub picioarele personalului responsabil de gătitul mâncării. T
otodată, grupurile sanitare din interiorul cantinei, destinate elevilor, nu dispuneau de hârtie igienică. “Cantina nu a fost închisă, dar prin suspendarea autorizației sanitare de funcționare noi am semnalat faptul că siguranța alimentară nu este garantată. Conducerea unității de învățământ este singura răspunzătoare de eventualele îmbolnăviri în rândul elevilor. Ne-au rugat să le dăm câteva zile pentru a-și rezolva toate aceste probleme și am acceptat. Astăzi (n. r. ieri), mergem din nou în control să vedem în ce măsură au pus în practică recomandările noastre. Dacă se constată că nu s-au îndeplinit toate condițiile puse de noi, vom trece la măsuri mai dure”, a punctat șeful Inspecției Sanitare de Stat, doctorul Ludovic Abiței.



Recomandări

Scandal mare la o pensiune: turiști revoltați, amenzi pentru igienă precară și un administrator care reclamă că i s-a furat băutura din bar

DSP face apel la directorii școlilor fără apă curentă să amenajeze puncte cu rezervoare de apă pentru spălare pe mâini

Cătălina Zorescu face apel la primari și la directorii școlilor fără apă curentă să amenajeze locuri în care copiii să se poată spăla pe mâini
Cătălina Zorescu face apel la primari și la directorii școlilor fără apă curentă să amenajeze locuri în care copiii să se poată spăla pe mâini