Cântecul sirenelor



Chiar dacă un pic defazat, dată fiind binemeritata tihnă de Crăciun, mă voi referi azi la cel mai anacronic transfer din perioada de “riparazione”. Deși abia a început, nu cred că va depăși cineva viteza mașinii timpului trecut la care au apelat cei din Ghencea odată cu transferul lui Nicolae Dică. Conducătorii lui Dinamo păreau a deține patentul repatrierilor, dar nu știu dacă aceștia ar putea face o mutare la același nivel. Și dacă ar veni turcul Kiriță, tot ar prinde bine pentru remaierea apărării din Groapă. Poate doar unul ca Mihalcea să-l poată concura pe Dică!
Pentru a pune lucrurile pe făgașul lor, tot respectul pentru ce a însemnat Dică la Steaua. Oricum, nici în vârful perioadei sale de glorie nu excela în viteză sau mobilitate. Dar măcar era la vârsta optimă a performanței sportive, când celelalte calități ale sale puteau compensa. La aproape aceeași vârstă de 31 de ani, unul ca Mutu încă prezintă garanții din punct de vedere fizic, celelate aspecte nu le discutăm aici, în schimb la Dică lucrurile stau exact pe dos. Îl blamam pe Zenga pentru că i-a oferit prea puține șanse la Catania, dar dacă la antrenamente nu putea ține pasul, de ce și-ar fi asumat riscuri în meciuri oficiale?! Dacă a greșit cu ceva, Zenga a făcut-o acordându-i credit într-un fotbal unde spațiile sunt reduse la maximum. Tot el l-a adus apoi și pe Goian la Palermo, dar a declarat că își propusese o perioadă de 6 luni pentru adaptarea fundașului român. În sprijinul acestei strategii vine și afirmația lui Goian, cum că nu își închipuia că nu este pregătit pentru fotbalul mare după atâtea meciuri la națională și în cupele europene! Și mai de curând l-am auzit pe Deac, despre care n-am fi spus niciodată că e lent sau că nu pune osul, că nu făcea față la antrenamentele nemților de la Schalke. Păi și-atunci cum să reușească unul ca Dică, pe care nici calitățile fizice, nici vârsta nu-l mai recomandă pentru asta?! Transferul la CFR Cluj ar fi trebuit să-i refacă imaginea, însă doar cu execuția cornerelor și a loviturilor libere nu se putea face primăvară.
Nu mă voi da după cireș în cazul în care Dică va fi locomotiva Stelei pentru titlul de campioană, deocamdată îmi asum afirmația că transferul său mi se pare ultima cărămidă cu care a fost zidit procesul de întinerire demarat atât de promițător de Bergodi. Dincolo de un eșec pentru Steaua, acest transfer poate fi un cântec de sirenă pentru Dică. Că îl va lua la țintă Becali e de neevitat (deja o face!), mai rău e dacă o vor face și suporterii…