Cântecul păsării

„Povestea vorbește de: grădina secretă, tentația absolutului, refuzul realității, ,,glasul păsărilor”
Odată un călugăr a ieșit din mănăstire și a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se așeză să asculte viersul fermecat al păsării…Ascultă multă vreme până își simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-și treaba, se întoarce la mănăstire…
Dar portarul nu mai era același. Era un străin, care nu-l recunoscu și nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareț. Când apăru starețul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparține mănăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne…
În cele din urmă cineva își aminti de povestea, care se spunea prin mănăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă și nimeni nu-l mai văzuse și nu mai auzise de el.
Cântecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor…
Spunem povestea: căutătorului de absolut
celui ce refuză realitatea
omului refugiat în imaginar
aceluia care se teme să trăiască
Lanțul
„Povestea arată că: orice rău e spre bine, nimic nu e ceea ce pare, totul e relativ, taina e să transformi răul în bine”
Lanțul era trist și se rușina de sine însuși: ,,toți mă ocolesc și au dreptate, căci lumea iubește libertatea și urăște lanțurile…
A trecut pe acolo un om, a luat lanțul, a urcat într-un copac, i-a legat cele două capete de o creangă mai groasă și a făcut din el un leagăn.
Astăzi copii se dau în leagăn și sunt fericiți.
Spunem povestea: unui melancolic incurabil, blazatului, nihilistului, materialistului, cui nu crede în bine.
Rodul ascultării
Povestea spune că: e folositor să ne ascultăm învățătorii, ascultarea este drum și roadă, voința și munca sunt răsplătite.
Se povestește că pe când era tânăr, Sfântul Colov a mers la un mare stareț, numit Pavel ca să-l slujească și stând în preajma lui să învețe.
Mai întâi i-a vorbit despre ascultare și i-a cerut apoi să făgăduiască ascultare deplină întru toate. Într-o dimineață starețul a luat un băț uscat, l-a înfipt în pământ si i-a cerut lui Colov să-l ude zilnic și să-l îngrijească:
–În toate zilele să-l uzi cu apă, până va face rod.
Izvorul era așa departe, încât pleca după apă dimineața și se întorcea seara. Timp de trei ani sfântul a făcut ceea ce starețul îi ceruse, fără să întrebe nimic, fără să cârtească, fără să obosească, cu încredere în dascălul său…După trei ani lemnul înverzit s-a făcut pom care a rodit. Starețul a împărțit fraților în biserică poamele spunându-le:
–Luați de mâncați, acesta este rodul ascultării!
Spunem povestea: celui care lucrează de mântuială ,
elevului care nu găsește sensul temei primite,
pentru a arăta valoarea muncii făcute cu suflet,
spre a arăta foloasele ascultării,
ca să arătăm puterea credinței.