Cântecul pământului

Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care mi-ești leagăn, cămin și mormânt,
Ridică spre focul aceleași stele
Credințele tale, credințele mele.
Evlavie ție, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun
Păstrând, pietre scumpe din vremile-acele,
Comorile tale, comorile mele.
Când gemi sub copite de cal frământat,
De graniți dușmane adânc sfâșiat,
Se zbat în furtună mâniilor grele
Durerile tale, durerile mele.
Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voiu fi vrednic țărână să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să crești viorele:
Iubirile tale, iubirile mele.
Din clocotul inimii stinse să-mi faci
Umbroasele coroane de falnici copaci,-
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.
(Nichifor Crainic)