Nume sonore ale culturii românești, între care Nicolae Mladin, Nicolae Iorga, Al. Iordan, Firmilian Marin, Lovin Popescu, Kir Panait, C.N. Negoiță, Ion Ilarion și alții, au elogiat activitatea sa administrativ-gospodărească desfășurată la mănăstirile Ghighiu, Căldărușani și Cernica, dar și preocupările cărturărești amintite. Atanasie Dincă a lăsat posterității o mulțime de compoziții de muzică psaltică (în manuscris), caiete copiate de mâna sa, cu un scris admirabil, parte dintre ele realizate după retragerea la Mănăstirea Căldărușani. Prin bunăvoința părinților Lavrentie Gâță și Damaschin Ștefan de la Mănăstirea Căldărușani am avut posibilitatea lecturării unor acte și adrese păstrate din vremea când Atanasie Dincă a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Dincolo de adresele oficiale și referatele pe care un exarh le întocmește în urma vizitelor pe la mănăstiri, am descoperit grija deosebită pentru monahi, unii dintre ei aflați în situații-limită, personalitatea sa și modul în care prezenta patriarhului Miron și mai apoi patriarhului Nicodim aspecte legate de viața mănăstirilor de pe cuprinsul eparhiei.
„Aspru pe de-o parte și exigent”
Această activitate și alte merite ale arhimandritului Atanasie Dincă au contribuit la alegerea sa de către patriarhul Nicodim Munteanu ca vicar patriarhal cu titlul de „Bârlădeanul”, fiind hirotonit arhiereu la 12 decembrie 1943. În perioada 21 aprilie 1945 – 11 martie 1948 a fost locțiitor de episcop al Râmnicului. După 1 aprilie 1948 îl întâlnim egumen al Așezământului brâncovenesc de la Biserica Domnița Bălașa din București (1948-1949), apoi profesor de muzică bisericească la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț (până în 1952 sau 1953).
A rămas în conștiința elevilor săi ca un mare profesor, aspru pe de-o parte și exigent după toate rigorile cerute de programa școlară, dar și un neîntrecut interpret al cântării bisericești. Doar câțiva elevi au primit de la el note mari, restul abia treceau clasa, nu fără ocară, de altfel meritată de cei mai mulți dintre ei.
Pe lângă slujirea arhierească, muzica a fost marele dar pe care l-a primit de la Dumnezeu. În situația dificilă a perioadei prin care trecea Biserica, arhiereul Atanasie Dincă s-a retras la Mănăstirea Căldărușani, pe care a condus-o un timp ca stareț.
Aproape 20 de ani și-a dus în tăcere crucea suferințelor, înfruntând vremurile tulburi care s-au abătut asupra Bisericii. Era văzut adeseori cântând la strană cu alți călugări pricepuți, din care amintim pe Silvan Nistor și Martinian Stoienescu.
În răstimpul petrecut la Mănăstirea Căldărușani și-a intersectat drumurile și încercările cu episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, care a avut în perioada respectivă domiciliul în aceeași mănăstire. Deși locuiau în clădiri situate în locuri diferite, erau adeseori văzuți plimbându-se pe aleile umbrite de castani, nuci, copaci de liliac, ori printre brazii plantați de mitropolitul Ghenadie Petrescu.
Atanasie Dincă l-a avut ucenic pe ierodiaconul Simeon Bulgaru, călugăr cu metania la Noul Neamț din Basarabia, venit la Căldărușani în 1944. Ascultător și smerit, Simeon era totuși departe de pretențiile rafinatului episcop. Se zice că în loc de Atanasie diaconul îl pomenea Aftanasie și primea îndată dojana ierarhului. La fel se întâmpla și atunci când auzea o cântare greșit interpretată. Spunea episcopul chiar în timpul slujbei: „Săraca cântare, în ce guri a intrat…”. Cuvintele acestea le-am auzit adeseori repetate de asprul arhimandrit și eclesiarh Partenie Apetrei de la Iași, care-i fusese apropiat la Mănăstirea Neamț și apoi neuitător și permanent pomenitor al virtuților și calităților sale.
„Mult-dorita liniște”
Între anii 1953 și 1965, episcopul Atanasie Dincă săvârșea în Arhiepiscopia Bucureștilor unele slujbe de sfințire și hramuri din încredințarea Patriarhului Justinian Marina. Se întâlneau de multe ori la Căldărășani când patriarhul poposea în mijlocul obștii conduse atunci de arhimandritul Gherasim Cristea. Îl vizita și episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, cel care îl aprecia în mod deosebit încă din vremea când îl însoțea ca ierodiacon la diferite slujbe și misiuni bisericești. Episcopul Teoctist, mai târziu mitropolit și patriarh, i-a fost sprijin, trimițându-i periodic bani și cele trebuincioase vieții. Aceeași a fost și atitudinea patriarhului Justinian, care-i punea la dispoziție uneori mașina pentru a-l duce la medic sau în diferite locuri din București și din țară.
În ultimii ani ai vieții, suferind și obligat să urmeze diferite tratamente, a locuit în București la metocul Mănăstirii Căldărușani, fosta casă în care s-a născut mitropolitul Ghenadie Petrescu, situată în Piața Sfântul Ștefan. La sfârșitul săptămânii revenea în mănăstire, la slujire și mult-dorita liniște. Călugării îl surprindeau adeseori privind din balconul casei peste întinsul lacului, la vremea privigherilor. Alteori cânta și se auzea până departe, printre geamurile deschise. Era un imn de slavă închinat Atotțiitorului, ca jertfă bineprimită, asemenea unui cântec de harfă din vremurile de demult.
Devenise tot mai retras, singuratic, copleșit de încercările și valurile potrivnice ale vieții sale. Cântarea, rugăciunile, slujirea, dar mai ales nădejdea netrecătoarelor bunătăți și răsplătiri de la Mântuitorul Iisus Hristos, veșnicului și marelui arhiereu, i-au dat puterea să meargă până la capăt pe drumul spinilor.
La 6 ianuarie 1973, episcopul Atanasie Dincă a trecut la cele veșnice. Era o iarnă grea, așa cum a fost toată viața ierarhului. Își pregătise din vreme o criptă la Mănăstirea Cernica, lângă marii ierarhi care-și aflaseră cu mult timp înainte odihna în Ostrovul Învierii.
Cântările măiestrite ale episcopului Atanasie Dincă, asemănătoare unei harfe, se aud adeseori în liniștea înserărilor, pe aleea unde așteaptă ziua cea mare a Învierii.
(arhim. Timotei AIOANEI)
