Patriarhul Teoctist, de fericită pomenire, amintea uneori de episcopul Atanasie Dincă, căruia îi fusese pentru o vreme diacon și mai apoi binefăcător și prieten. După spusele fericitului patriarh, Atanasie Dincă era greu de egalat în slujire. Cunoscător al musichiei și protopsalt de frunte, compozitor și strălucit slujitor, episcopul Atanasie Dincă transforma o slujbă obișnuită ori o sfințire de biserică într-o adevărată și rară sărbătoare. Când rostea cuvintele „Doamne, Doamne…” parcă vedeai cum cerul se coboară pe pământ și îngerii cântau în cor cu ierarhul liturghisitor. După slujbă, ritualul era și el special. Însoțitorii arhiereului, chiar dacă erau simpli monahi ori preoți de enorie, se transformau înlorzi veritabili care serveau masa după cele mai elegante maniere, cu tacâmuri atent așezate, cu pahare care se ridicau în același moment și cu o disciplină împrumutată parcă de la marile case regale. Episcopul-vicar patriarhal Atanasie Dincă muncise mult în viață. El, fiul unor oameni simpli din vecinătatea Mănăstirii Cernica, a devenit un adevărat prinț printr-o voință nemaipomenită și o asiduă lucrare în ogorul Bisericii.
Amintirilor dezvăluite adeseori de patriarhul Teoctist le asociez pe cele ale asprului arhimandrit Partenie Apetrei, fostul eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, care-mi spunea că n-a mai întâlnit pe cineva care să-l întreacă în slujire pe Atanasie Dincă. Îl avusese profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț și-l însoțise uneori la slujbele pe care le săvârșea fie la Pocrov, Vovidenia, fie la Icoana, sau chiar în biserica cea mare a Mănăstirii Neamț, unde mai slujeau atunci, prin rotație, și episcopii Partenie Ciopron, Eugeniu Laiu Suceveanul, Emilian Antal și Pavel Șerpe. După slujbă sau după o cântare, episcopul Atanasie Dincă obișnuia să spună: „Cel mai bine am cântat eu. Mi-a plăcut și mie, le-a plăcut și la alții…”
Tradiția păstrată la Căldărușani, unde episcopul a viețuit ultimii 20 de ani, spune că episcopul era exagerat de atent cu igiena și curățenia locuinței și cu a sa proprie. Purta uneori mănuși, asemenea celor din înalta societate, și nu deschidea ușa cu mâinile goale. Dacă se întâmpla totuși, se spăla pe mâini două ceasuri, după cum consemnează în amintirile sale Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului. Din casa lui, aflată pe malul lacului, unde a fost o vreme vecin cu arhiereul Galaction Cordun, se auzeau în sezonul cald, prin ferestrele deschise, cântări îngerești pe care le interpreta cu neasemuită măiestrie. Exigentul profesor de altădată de la seminarul nemțean își alina singurătatea și bătrânețile cântându-i Domnului. Cu dorul după Liturghia cerească și netrecătoarea răsplată, episcopul Atanasie Dincă s-a mutat la cele veșnice în ziua sărbătorii Botezului Domnului din anul 1973.
Venise pe lume la 22 decembrie 1896, într-o familie care dăduse Bisericii mulți preoți și monahi, iar părinții săi, Constantin și Elena, l-au crescut în spiritul credinței strămoșești. Din copilărie s-a remarcat ca un veritabil cântăreț, descoperindu-și de timpuriu acest dar pe lângă strana Mănăstirii Cernica. După un aspru noviciat (conform propriilor mărturisiri), a fost călugărit la Mănăstirea Tismana (1915). Despre monahii de la mănăstirea gorjeană afirma: „Cercările lor și cugetul meu m-au încredințat că viața monahală este singura slujire care mă poate împăca…” Simțind dragoste pentru muzica bisericească, a urmat Școala de cântăreți bisericești din București, Seminarul „Nifon Mitropolitul” și Facultatea de Teologie din Capitală, unde a susținut la absolvire teza de licență cu titlul „Un stâlp al propovăduirii creștine în Biserica Ortodoxă: Sfântul Teodor Studitul”, apreciată cu calificativul „Magna cum laude” (1933).
Între anii 1916 și 1918 a fost preot confesor la Spitalul Militar „Vasile Lupu” și la Facultatea de Medicină din Iași, apoi preot slujitor la parohiile Câmpurelu – Ilfov (1918-1921), Arțari și Crunți – Ialomița (1921-1923), profesor de tipic și muzică bisericească pentru normaliștii care au fost hirotoniți preoți în Cadrilater (1923-1924), mare eclesiarh al Catedralei episcopale din Constanța (1923-1924), spiritual și profesor de muzică bisericească la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Capitală (1925-1926), profesor de muzică bisericească și studii religioase la Școala de cântăreți bisericești din București (1925-196), director și profesor la Școala de cântăreți bisericești din Constanța și exarh al mănăstirilor din Eparhia Tomisului (1926-1931), viețuitor la Mănăstirea Ghighiu (1931-1933), stareț al Mănăstirii Ghighiu (1936-1939), exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor (1938-1943), stareț al mănăstirilor Căldărușani (1939-1941) și Cernica (1941-1943).
În perioada respectivă a publicat: Concepte ale culturii monastice – București, 1939; „Sfântul Teodor Studitul, viața, activitatea și operele sale” – București, 1940; Cuvintele Sf. Teodor Studitul. Cercetate cu de-amănuntul și date acum pe graiul îndreptat – București, 1940; Studiu bibliografic al lucrărilor despre mănăstirile și schiturile din România (în manuscris); Organizarea mănăstirilor și a monahismului (în manuscris). A colaborat cu articole la diferite publicații: Glasul Monahilor, Strigarea mănăstirilor, Însemnări creștine, Albina, Revista Fundațiilor Regale, Universul, Curentul și altele. Presa vremii a consemnat în paginile sale activitatea pe care arhimandritul Atanasie Dincă a desfășurat-o în anii premergători hirotoniei sale întru arhiereu.
” Cunoscător al musichiei și protopsalt de frunte, compozitor și strălucit slujitor, episcopul Atanasie Dincă transforma o slujbă obișnuită ori o sfințire de biserică într-o adevărată și rară sărbătoare. Când rostea cuvintele „Doamne, Doamne…”, parcă vedeai cum cerul se coboară pe pământ și îngerii cântau în cor cu ierarhul liturghisitor.” (arhim. Timotei AIOANEI)
