Cântecele lansate de Madonna, Nirvana și Metallica cresc șansele de fertilizare in vitro a ovulelor



Cercetătorii spanioli au descoperit în cadrul unui studiu recent faptul că piesele lansate de Madonna, Nirvana și Metallica, „cântate” unor ovule, pe iPod, cresc șansele lor de fertilizare in vitro cu peste cinci, informează site-ul revistei New Musical Express.
Savanții spanioli au folosit în același studiu piese lansate și de alți muzicieni de marcă, precum Michael Jackson și compozitorii Antonio Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Sebastian Bach.
Cercetătorii de la Institutul Marques din Barcelona, o clinică specializată în fertilizarea in vitro, au dezvăluit rezultatele studiului lor la conferința anuală organizată de European Society of Human Reproduction and Embriology, la începutul acestei luni, la Londra.
După ce au injectat cu spermă peste 1.000 de ovule, acestea au fost plasate în incubatoare. În jumătate dintre ele, mai multe iPod-uri difuzau cântecele unor cunoscuți intepreți pop și operele clasice ale unor compozitori celebri.
Ovulele plasate în incubatoarele în care se aflau iPod-urile au prezentat o rată de fertilizare mai mare cu cinci procente. Oamenii de știință sunt de părere că vibrațiile create de muzică ajută trecerea nutrimentelor în structura ovulelor și stimulează eliminarea reziduurilor celulare.
Medicul Dagan Wells de la Universitatea Oxford, care nu a luat parte la acest studiu, consideră că și muzica techno ar putea avea un efect benefic asupra fertilizării in vitro, datorită sunetelor sale joase și ritmate.