Peste 250 de cadre didactice din județ au pichetat ieri, timp de o oră jumătate, pentru a treia oară, Palatul Administrativ, susținând că au fost dezinformați și mințiți, iar ministrul Educației, Daniel Funeriu, trebuie să renunțe la funcția pe care o deține pentru că nu este competent. Deși până acum au acționat separat, la protestul de ieri au fost prezenți reprezentanții tuturor sindicatelor din municipiul Suceava, din zona Fălticeniului, Humorului și Dornelor, profesorii menționând că incompetența autorităților locale și a ministrului Funeriu i-a făcut să acționeze ca o forță unitară.
“Azi în nord, mâine peste tot!”
Protestatarii au venit înarmați cu pancarte, iar mesajele strigate din ei au fost dintre cele mai diverse: “Funeriu-Crl+Alt+Delete”, “Azi în nord, mâine peste tot!”, “Noi de-aici nu plecăm nici unul, până nu veți aplica Legea 221”, “Până la vară lacătul pe școală!”, “CEDO!”, “Funeriu, fii bărbat, dă-ne banii și-am plecat!”, iar în partea a doua a protestului profesorii au început să cânte melodii patriotice, precizând că în aceste clipe au nevoie și de o susținere morală pentru a păstra unitatea și a acționa în comun.
Profesorii au cerut să primească salariile în baza Legii 221/2008, și nu a Ordonanței de Urgență 41/2009, pentru că și-au câștigat drepturile salariale în instanță.
Elevi și părinți, prezenți la mitingul profesorilor
Alături de profesori, la protestul de ieri au fost prezenți mai mulți elevi de la liceele din municipiu și părinții lor.
„În calitate de părinte am mers la București și am pichetat Ministerul Educației, profesorii trebuie să simtă susținerea noastră. În următoarele zile vom face o ședință cu părinții de la celelalte școli și vom încerca să facem și noi demersuri, să vadă cei de la conducere că nu e doar problema profesorilor, e și a noastră”, ne-a spus Antigona Pomparău.
Deși în primele zile de grevă s-au bucurat că vor sta câteva zile acasă, elevii nu sunt deloc încântați de situația creată, în special cei de clasa a VIII-a și a XII-a, care au de susținut testarea națională și bacalaureatul. Elevii, la fel ca profesorii, speră că problema va fi rezolvată în scurt timp și vor reveni la ore, până atunci se declară solidari cu dascălii lor și susțin cauza acestora.
„Am venit la miting să-mi susțin profesorii, situația lor este de-a dreptul jalnică, suntem înțelegători și le susținem cauza. Ar trebui să ieșim mai mulți elevi în stradă, să vadă și autoritățile locale că nu suntem indiferenți”, a precizat Andra Iftodeanu, elevă la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Soluția prefectului i-a supărat și mai tare pe protestatari
Mai mulți lideri de sindicat au fost primiți de prefectul Sorin Arcadie Popescu, acesta informându-i că banii încă nu au intrat în conturile profesorilor, iar întârzierea a fost cauzată de încercarea de realocare a banilor de la primăriile care aveau bani în plus. Prefectul a mai precizat că profesorii din școlile care nu au câștigat în instanță în baza Legii 221/2008 își vor primi salariile integrale, ceilalți vor primi doar un avans, iar restul salariului îl vor lua după 5 aprilie. Protestatarii nu au fost de acord cu declarațiile prefectului și au hotărât continuarea grevei. „Vom continua greva, nu ar fi normal să cedăm în momentul acesta, Guvernul intenționează să emită o ordonanță de urgență prin care să fie uniformizate salariile din Educație, iar în modul acesta drepturile noastre câștigate în instanță ar fi anulate”, a explicat Costică Costan, liderul sindicatului de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.






