În uniforme de oameni ai legii în cea mai mare parte a timpului, câțiva dintre polițiștii și jandarmii din Suceava urcă pe scenă în zilele libere.
Unii cântă pe la nunți sau onomastici, alții pe la evenimentele importante organizate în municipiul Suceava, în timp ce un altul a ajuns chiar vedetă națională, apărând frecvent la posturile de televiziune naționale și având deja scoase pe piață patru albume.
Toți se împart cum pot între meseria de om al legii și pasiunea pentru muzică, cel puțin la nivel declarativ, prima fiind prioritară.
Agent principal, solist de muzică populară
Cel mai titrat dintre toți artiștii care activează în haina de om al legii este agentul principal Marius Zgâianu, din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Suceava.
Agentul este un cunoscut solist de muzică populară, piesele sale fiind ascultate în toată țara. Are scoase pe piață trei albume de muzică populară și un DVD cu videoclipurile sale, în timp ce un al patrulea material discografic urmează a fi lansat în cel mai scurt timp.
Se laudă cu apariții la Etno TV, TVR, Favorit TV și Antena 1. Chiar în această perioadă un clip al uneia dintre piesele sale „De o săptămână beau”, este difuzat zilnic pe posturile de profil.
Chipiu vs. căciulă de scenă.
În condițiile în care are concerte prin toată țara, tânărul împacă cu greutate meseria cu pasiunea, însă spune că, renunțând la orice alte activități, reușește să se descurce.
„Am noroc că lucrez doar schimbul I de luni până vineri, așa că aproape la fiecare sfârșit de săptămână plec la concerte, care se desfășoară peste tot în țară. E adevărat că uneori muzica îmi mănâncă timp și din zilele de lucru, însă atunci apelez la colegi, care mă mai înlocuiesc”, spune agentul principal.
Despre noul album, pe care îl va lansa cât de curând, artistul spune că va conține 18 piese, vesele, din Bucovina de munte, cum îi place lui să spună. Polițistul a cântat câteva piese și la concertul de Revelion din centrul Sucevei din acest an, ceea ce reprezintă o mândrie mare pentru el. A ținut să ne spună că are și un site pe care poate fi găsit, www.mariuszgaianu.ro.
Jandarmul trompetist Plutonierul major Marius Văleanu, în vârstă de 36 de ani, angajat în cadrul Jandarmeriei, asigură ordinea interioară în sediul Parchetelor din Suceava.
Marea lui pasiune este însă muzica, fiind un înflăcărat cântăreț la trompetă. Dobândind pasiunea pentru muzică din primele clase primare, Marius Văleanu a urmat cursurile unei școli populare de artă, după care, atras de muzica de fanfară cu specific militar, a ales Liceul Militar de Muzică din București.
A urmat Școala Militară de Subofițeri de Muzică, de unde, deja trompetist de primă mână, a fost repartizat la Garnizoana Botoșani, unde a fost încadrat ca subofițer muzicant.
Din 1992 până în 2005, a participat cu fanfara din Botoșani la cele mai importante evenimente din Suceava și Botoșani, printre altele întâmpinându-i pe foștii președinți Emil Constantinescu și Ion Iliescu.
Cântă în Fanfara Primăriei
Venit din 2005 la Jandarmeria Suceava, fără a mai avea în sarcinile de serviciu cântatul la trompetă, Marius Văleanu nu a renunțat la marea sa pasiune. A devenit colaborator al Fanfarei Primăriei, cu care a participat la cele mai importante evenimente ale urbei.
Nu ascunde că activează și într-o formație cu care, atunci când timpul îi permite, cântă pe la nunți, botezuri și tot felul de petreceri. Se laudă și cu multe apariții la TV, unde a cântat împreună cu soliste de marcă ale muzicii populare, precum Sofia Vicoveanca, Irina Loghin sau Daniela Condurache.
„Nu știu dacă aș putea vreodată să mă las de cântatul la trompetă. Atâta timp cât pasiunea nu îmi afectează munca, care rămâne pe primul plan, nu cred că cineva îmi poate reproșa ceva”, ne-a mărturisit plutonierul major.
Jandarm operativ, saxofonist în timpul liber
Sergentul major Vasile Reuț are 34 de ani și lucrează ca jandarm operativ. Intervine la situațiile de urgență, inundații, alunecări de teren etc, și are aproape zilnic de lucru cu infractorii din stradă.
Pasiunea vieții sale este însă saxofonul. În perioada 1987 – 1991, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă Suceava, avându-l ca profesor pe Leonard Zamă.
Ne-a arătat mândru carnetul de note, cu 10 pe linie, ca dovadă a faptului că a fost un elev emerit.
Când a terminat școala a ales totuși să devină jandarm, considerând această meserie de viitor pentru el.
Nu a renunțat totuși la pasiunea din tinerețe: saxofonul. „Din anul 1998 colaborez cu trupa „Reflex” din Șcheia. Cântăm pe la tot felul de evenimente, iar acest lucru mă face să mă simt împlinit și din punct de vedere muzical”, ne-a spus sergentul major.
Plutonierul îndrăgostit de chitară
Și plutonierul adjutant Gicu Blanaru, jandarm la unul din punctele de acces din Palatul Justiției Suceava, are înclinații artistice. Marea sa pasiune este chitara, cu care interpretează muzică folk autentică.
A început să cânte la chitară din clasa a VIII-a, iar apoi, peste tot pe unde viața l-a dus, a pus bazele unor formații muzicale.
A încropit grupuri muzicale și la liceu, și în armată, mai târziu și la Școala Militară de Poliție Câmpina.
Își aduce aminte că a fost distins cu locul 1 pe județ de către cenaclul Flacăra, la mijlocul anilor 80, și nu poate uita de formația „Fără nume”, pe care el a înființat-o la Câmpina.
Și în perioada sărbătorilor recent încheiate a avut în program câteva mini concerte date pentru colegi, și speră să pună, și în cadrul Jandarmeriei Suceava, bazele unei formații cu care să cânte la diferite evenimente.
Toți artiștii în uniformă se bucură de sprijin din partea șefilor lor, aceștia mândrindu-se cu ei și specificând că nu au nimic împotriva pasiunii lor, atâta timp cât aceasta nu le afectează munca de zi cu zi.






