Cântăreața Joan Baez, considerată una dintre legendele muzicii folk americane, a fost internată, sâmbătă, într-un spital din California, după ce a căzut de la o înălțime de peste șase metri dintr-un copac aflat în grădina casei sale, informează dailymail.co.uk.
Joan Baez a fost transportată cu ambulanța, sâmbătă, la Stanford Hospital din California, după ce a alunecat și a căzut în timp ce încerca să urce într-o căsuță din lemn, amenajată într-un stejar vechi de 200 de ani, aflat în spatele reședinței sale.
Cântăreața americană a suferit câteva „răni minore”. Joan Baez a fost externată și în prezent se odihnește în reședința ei din California, a declarat agentul de presă al artistei.
Joan Baez, care va împlini 70 de ani în ianuarie 2011, a construit o căsuță din lemn în stejarul vechi de 200 de ani din spatele reședinței sale. Cântăreața doarme de multe ori în acea căsuță, atunci când vremea este frumoasă. Artista a declarat că a construit o căsuță în acel copac deoarece își dorea un loc liniștit în care să mediteze, să compună și să fie aproape de natură.
„Am dormit în copac toată vara. Mă urc în copac pe o scară, cu ajutorul unor frânghii. Păsările sunt acolo, lângă mine, în fiecare dimineață. Uneori, ele zboară atât de aproape de mine, încât simt vântul și curentul de aer creat de aripile lor. Aceste lucruri reprezintă un adevărat rai pentru mine”, a declarat Joan Baez.
Joan Baez, născută în 1941, în Staten Island, New York, a debutat în 1960, iar în anii ’70 făcea turnee împreună cu Bob Dylan. Fiind subiectul unor atacuri rasiale în timpul copilăriei, din cauza originii și a trăsăturilor sale mexicane, Joan s-a implicat în numeroase cauze sociale, pledând pentru libertate, drepturile civile și nonviolență. Ea a fost arestată adeseori pentru protestele sale. Ulterior, la sfîrșitul anilor ’80, Joan Baez a primit premiul Earl Warren din partea The American Civil Liberties Union pentru susținerea drepturilor omului și a fondat Humanitas International Human Rights Committee, pe care l-a condus timp de 13 ani.
În 2006, cântăreața americană s-a mutat împreună cu o activistă ecologistă într-un copac dintr-un parc din Los Angeles, pentru a protesta față de ordinul de evacuare a unor fermieri care administrau o fermă din apropiere, ce urma să fie demolată pentru a face loc unor depozite.
Cântăreața a susținut un concert și la Sala Palatului din București în iulie 2004.