Cântăreața de muzică populară Angela Moldovan, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei și a Bucovinei, s-a stins din viață ieri, la vârsta de 86 de ani, din cauza unor probleme cardiace, au declarat pentru MEDIAFAX apropiați ai artistei.
Cântăreața de muzică populară Angela Moldovan s-a născut pe 19 septembrie 1927, la Chișinău. Angela Moldovan s-a mutat, alături de familie, la Târgu-Mureș, apoi la Timișoara și Suceava. A absolvit liceul la Suceava, apoi Conservatorul la Cluj-Napoca.
A debutat în 1950, pe scena Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani. În anul 1953, aceasta a devenit solistă a Ansamblului „Barbu Lăutaru”, iar, mai târziu, artista a fost acceptată în cadrul Ansamblului „Ciocârlia”.
De-a lungul carierei, Angela Moldovan a jucat în numeroase spectacole de operă, precum „Nunta lui Figaro” (W. A. Mozart), „Rigoletto” (G. Verdi), „Hänsel și Gretel” (E. Humperdinck) etc.
Repertoriul de muzică populară al Angelei Moldovan a fost, în mare măsură, din culegerile personale ale artistei, cu precădere din zona nordului Moldovei și a Bucovinei. Melodia cu care s-a lansat, în anii ’60, a fost „La Oglindă”, pe versuri de George Coșbuc. A urmat „Mi-am făcut bundiță nouă”, cântec pe care l-a învățat de la bunica sa din Basarabia și care a devenit cea mai cunoscută melodie a artistei.
Totodată, Moldovan a lansat numeroase alte piese, precum „Cine stă posomorâtă”, „Asta-i sârba mărunțică”, „Mi-am pus dorul pe cântar”, „Fata neichii”.
Artista a devenit cunoscută publicului larg și prin apariția în filmul „Veronica” (1972), regizat de Elisabeta Bostan.
În 2002, Angela Moldovan a fost decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.