Cântarea liturgică în Biserică: artă și rugăciune

Observând firul istoriei, din trecutul cel mai îndepărtat și până azi, găsim muzica la toate popoarele, căci fiecare popor a cântat, împodobind cultul și dezvoltând în același timp sentimentul religios. Muzica rămâne mijlocul cel mai potrivit prin care omul își exprimă starea sufletească cea mai profundă, de bucurie sau de durere, dar mai ales dependența sa de o Ființă Atotputernică, de Dumnezeu. Muzica naște, întreține și dezvoltă sentimentul religios.
În viața omenirii muzica are o importanță covârșitoare și tind să adaug în vederea celor sus amintite părerea personală a nemuritorului Beethoven, cum că „muzica este o revelație mai mare decât înțelepciunea și filosofia“. Beaumarchais spune că „acolo unde sfârșește cuvântul începe muzica“ și, continuând ideea, zice că „ceea ce nu poate fi vorbit se exprimă prin muzică“. Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți și marii gânditori ai lumii demonstrează cu prisosință că muzica înalță sufletul omului către Dumnezeu. De aceea, muzica, cu stringență și necesitate, participă la desfășurarea cultului divin cu funcții bine determinate. Apostolul neamurilor, marele Pavel, așază muzica de cult pe aceeași treaptă cu rugăciunea rostită, considerându-le ca fiind același lucru: „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea“ (1 Corinteni 14, 15). Pe lângă alte roluri și binefaceri ale muzicii, Sfânta Scriptură îi atribuie muzicii și o funcție terapeutică și liniștitoare. Astfel, în 1 Regi 16, 23 citim: „Iar când duhul cel rău era trimis peste Saul, David lua harpa și cânta; Saul răsufla atunci mai ușor, se simțea ușurat și duhul cel rău se depărta de la el“.
Cântarea este expresia vie a unor stări sufletești ale omului, e o oglindă în care se reflectă speranțele și înfrângerile lui, credința și dragostea lui către Dumnezeu. Cântarea este limba universală prin care se înțeleg între ei oamenii din toate timpurile și locurile. Biserica, deplin conștientă de efectul de netăgăduit pe care îl are cântarea asupra sufletului omenesc, chiar de la începuturile sale a introdus-o în serviciile religioase, fiind forma cea mai desăvârșită de exprimare și popularizare a cultului. Deci, una dintre multele forme de exprimare a cultului este și cântarea religioasă, care, așa după cum vom vedea, are menirea de a întări puterea cuvântului și a exprima prin sunete, într-un mod simbolic, mișcarea inimii și a o deștepta, servind astfel atât cuvântului exprimat prin rugăciune, cât și simțului religios.
(Florin MITROI)