Ca-n fiecare an, Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Suceava a făcut zilele trecute un bilanț al rezultatelor sportive pe tot anul 2017. „Topul performanței sportive” reprezintă o ierarhie a sportivilor din județul Suceava care au obținut performanțe notabile în anul 2017 la disciplinele sportive individuale și echipe olimpice și neolimpice. În alcătuirea acestora s-au avut în vedere următoarele criterii: nivelul performanțelor sub cele două aspecte, calitativ și cantitativ, nivelul și importanța competiției unde s-au realizat performanțele sportive, nivelul de competitivitate unde s-au realizat performanțele sportive, importanța disciplinei, a ramurii sau a probei sportive în contextul sportului românesc, potențialul de performanță, tradiția sportivă la nivel județean, sistemul de atribuire a punctelor publicat în Anuarul Sportiv (cu rol orientativ).
„Anul acesta în topul performanțelor sportive se regăsesc sportivi cu cel puțin o medalie la Campionatele Europene de pe întreg teritoriul județului Suceava și care sperăm că vor continua drumul către marea performanță. Aș remarca faptul că sportivii care-n anii trecuți au făcut parte din topul performanței la nivelul județului Suceava se regăsesc acum în clasamentele întocmite la nivel național și internațional de federațiile de specialitate, fapt care nu poate decât să ne bucure”, a declarat directorul DJST Suceava, Petru Enache.
Șapte din cei 12 sportivi din topul sporturilor olimpice vin de la canotaj
Declarat patru ani la rând cel mai bun sportiv al Clubului Sportiv Municipal Suceava, inclusiv în acest an, canotorul Cosmin Pascari, pregătit de antrenorul Ioan Despa, a fost ales cel mai bun sportiv din județ în topul pe 2017 al DJST Suceava, după ce în 2016 a fost pe poziția a doua în clasamentul sporturilor olimpice. Aflat în primul an la tineret, Cosmin a reușit să câștige locul IV la Cupa Mondială de seniori, în proba de dublu rame, iar mai apoi a câștigat aurul la Campionatul Mondial și cel European de tineret și locul VII la Campionatul Mondial de seniori, o medalie de aur la naționalele de tineret și una de argint la naționalele de seniori. În ciuda ofertelor tentante de la cluburi mari din țară, Cosmin Pascari și-a exprimat dorința de a rămâne pentru cel puțin un an la Suceava.
La fel ca-n topul CSM Suceava, pe poziția a doua s-a clasat colega sa de club Larisa Roșu, canotoare ce-n acest an a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial și cel European de juniori, cu barca de patru vâsle a României. Mai mult, Larisa a devenit de trei ori campioană balcanică, în probele de dublu vâsle, patru vâsle și-n proba regină, de 8+1, remarcându-se și-n competițiile naționale, unde a reușit mai multe medalii de aur și argint.
Atletul Andrei Dorin Rusu, de la CSM Dorna Vatra Dornei, a ocupat a treia poziție a podiumului
Cel mai bun atlet al Clubului Sportiv Municipal Dorna din Vatra Dornei, Andrei Dorin Rusu, antrenat de Cristian Prâsneac, a avut cel mai bun an din cariera sa de până acum. Originar din Rădăuți, Andrei Dorin Rusu a avut o evoluție de excepție la Campionatul European de juniori I, unde a câștigat aurul în proba de 10.000 de metri, dar și medalia de bronz în proba de 5.000 de metri. Andrei s-a evidențiat și-n competițiile de alergare montană, unde a câștigat titlul de vicecampion cu echipa României de juniori la Campionatul Mondial, a devenit campion balcanic la Pitești, în proba de 5.000 de metri, și campion balcanic de sală la juniori I, în proba de 1.500 de metri. La Campionatele Naționale, atletul pregătit de Cristian Prâsneac a luat aurul în proba de 1500 metri sală la tineret și seniori, unde a doborât și recordul național, a devenit campion al României în probele de 800 și 1500 de metri la juniori I în aer liber și a obținut aurul la Campionatul Național de Cros pentru juniori I.
Pe locul IV s-au clasat două canotoare, ce s-au remarcat în competițiile internaționale și naționale de juniori. Maria Magdalena Rusu, de la CSȘ Nicu Gane din Fălticeni, a fost medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de juniori, campioană și vicecampioană europeană de tineret și multiplă campioană și vicecampioană națională. Cea de-a doua canotoare este Elena Dănuț, de la CSM Suceava, medaliată cu aur la europenele de juniori și cu bronz la mondiale cu barca de 8+1, dar și multiplă medaliată la naționale.
Locul cinci a fost ocupat de alți doi canotori de la CSM și CSȘ Nicu Gane
Poziția a cincea în clasamentul sporturilor olimpice a fost împărțită de alți doi canotori din județ, Alexandru Dumitru Ciobâcă, de la CSM Suceava, și Cristian Ionuț Cojocaru, ce la CSȘ Nicu Gane Fălticeni, sportivi medaliați cu bronz la Campionatul Mondial de juniori, vicecampioni europeni de juniori, medaliați la Balcaniadă și multiplii medaliați la Campionatele Naționale.
Pe locul șase s-a clasat atleta Andreea Gabriela Doroftei, pregătită la CSM Suceava de Erzilia Țâmpău, care a luat aurul mondial cu echipa României și locul V la individual alergare montană, argintul european cu echipa și bronz la individual și locul I la naționalele de alergare montană. În plus, Andreea a câștigat argintul la Balcaniada de junioare la cros, locul I la 5.000 metri și locul II la 3.000 m în probele de pistă la naționale, locul II la 3.000 m sală junioare și III la tineret, în aceeași probă.
Pe locul șapte se află canotorul Sebastian Andrei Cornea, de la CSȘ Nicu Gane din Fălticeni, medaliat cu bronz la mondialele de juniori, medaliat cu aur la europenele de juniori, dublu campion național de juniori și medaliat cu bronz la naționalele de tineret. Poziția a opta a fost ocupată de Gabriel Bularda, de la CSM Dorna Vatra Dornei, sportiv ce a devenit vicecampion mondial de juniori, campion european, dublu campion național la alergare montană și medaliat cu bronz la naționalele de tineret.
Pe locul nouă a fost Marius Ferariu, rugbist antrenat la CSȘ Gura Humorului de Florin Nistor, component al lotului național și medaliat cu bronz la Campionatul European de juniori, iar pe locul 10 s-a clasat Alin Firfirică, atlet ce are dublă legitimare CSU Suceava – Steaua București, ce a devenit vicecampion mondial universitar.
Sportivii de la CSTA Suceava au dominat clasamentul sporturilor neolimpice
Pe lângă topul performanțelor în sporturile olimpice, DJST Suceava a realizat și un clasament al sportivilor ce s-au evidențiat la disciplinele sportive neolimpice, ce a fost dominat de componenții Clubului Sporturilor Tehnico-Aplicative Suceava. Performerul acestui clasament a fost Alexandru Mancaș, de la secția de radioamatorism, ce a reușit trei medalii de argint și două de bronz la Campionatul Mondial, trei locuri II și un loc III la Cupa Europei, campion balcanic și multiplu campion și medaliat la naționale.
Pe următoarele patru locuri s-au clasat sportivi ai secției de navomodelism de la CSTA Suceava. Sorin Catană a ocupat locul II cu un argint la europenele de seniori și mai multe medalii la naționale, Ilie Cojocaru a fost pe locul III cu două medalii de bronz la europenele de seniori, campion național și medaliat la naționale de seniori, Lăcrămioara Cojocariu ocupă locul IV, cu o medalie de bronz la Campionatul European de seniori, iar Ioana Drobotă s-a clasat pe locul V, cu o medalie de bronz la europenele de juniori, toți patru fiind la navomodelism.
Universitatea Suceava a devenit campioană europeană universitară la handbal
Deși nu au avut criterii de departajare și la sporturile de echipă, reprezentanții DJST Suceava au considerat că echipa de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, pregătită de Adrian Chiruț și Iulian Andrei, a obținut cea mai valoroasă performanță, și anume câștigarea titlului de campioană la Campionatul European Universitar. O altă performanță în acest an a fost obținută de echipa de rugby seniori CSM Suceava, pregătită de antrenorul Constantin Vlad, care a reușit să câștige finala Diviziei Naționale de Rugby. Un alt rezultat notabil a fost titlul de campioană națională câștigat de echipa de juniori sub 15 ani, pregătită la CSȘ Gura Humorului de antrenorul Andrei Varvaroi.
„În ceea ce privește sportul de masă, am remarcat faptul că aproape în fiecare localitate din județ se desfășoară cel puțin o acțiune sportivă cu participare numeroasă din partea cetățenilor, și aici mă refer la acele competiții locale care au rolul de a promova sportul și mișcarea sportivă. Din acest punct de vedere, DJST Suceava a fost prezentă, în limita posibilităților, la cele mai importante dintre acestea. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor publice partenere, colaboratorilor, voluntarilor DJST Suceava care și-au adus contribuția la dezvoltarea sportului și la continuitatea mișcării sportive în județul Suceava și în anul 2017 și să-i asigur că vom sprijini în continuare mișcarea sportivă suceveană”, a declarat directorul DJST Suceava, profesorul Petru Enache.