Canotorii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sportiv „Nicu Gane” Fălticeni și ACS „Nada Florilor” din Fălticeni au început competițiile pe apă din acest an la Campionatul Național de Fond, ce s-a desfășurat zilele trecute la Timișoara. În competiția ce a fost rezervată seniorilor și juniorilor, secția de canotaj de la CSM Suceava, coordonată de antrenorul Ioan Despa, a reușit să obțină nouă medalii naționale, cinci la seniori și patru la juniori. O performanță remarcabilă a fost realizată de Florin Giani Anton și Gabriel Iulian Șchiopoaia, care în concursul de seniori au câștigat două medalii de aur, în proba de dublu vâsle categorie ușoară și 2 rame categorie ușoară, mai ales că primul este încă la juniori I, iar al doilea la tineret. Cel mai valoros canotor al clubului, Cosmin Pascari, și Alexandru Ciobâcă au câștigat argintul în proba de dublu rame open, în timp ce la dublu vâsle, Florin Fântânaru Artenie și Alexandru Ciobâcă au câștigat medalia de bronz. În competiția rezervată senioarelor, la patru vâsle, Georgiana Chiriloaia, Paula Filipovici, Florentinna Niculăiasa și Petruța Popa au câștigat bronzul, deși sunt abia junioare II.
Florin Fântânaru Artenie a câștigat două medalii și la juniori I
CSM Suceava a câștigat prin sportivii săi alte patru medalii în competiția rezervată juniorilor. Astfel, după medalia din proba de dublu vâsle seniori, Florin Fântânaru Artenie a câștigat aurul național în proba de simplu la juniori I. Mai mult, Florin Fântânaru Artenie, alături de Ciprian Loghin, Flavius Bucătaru, Florin Anton și cârmaciul Lucian Onea, s-a impus în proba de 4+1 la juniori I. La juniori II, Georgel Iacob și Lucian Onea au luat bronzul în cursa de dublu vâsle. După bronzul de la seniori, Georgiana Chiriloaia, Paula Filipovici, Florentinna Niculăiasa și Petruța Popa au devenit vicecampioane naționale la junioare II în proba de patru vâsle.
„Este prima competiție pe apă din acest an și pot să spun că sunt foarte mulțumit de aceste rezultate, mai ales c-a fost un concurs de anduranță, pe distanța de 6000 de metri. Cosmin Pascari și Alexandru Ciobâcă se pregătesc la Snagov cu lotul național de seniori și tineret, iar Florin Fântânaru Artenie și Ciprian Loghin cu cel de juniori la Orșova și sper să fie sănătoși și să prindă toate competițiile internaționale din acest an. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul din anii trecuți și sper să ne ajute și-n acest an în eforturile noastre de a aduce cât mai multe medalii pentru Suceava”, a explicat antrenorul canotorilor de la CSM Suceava, Ioan Despa.
Tot la naționalele de fond de la Timișoara, Andrei Gavril, antrenat la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni de Vasile și Ana Avrămia, a câștigat medalia de bronz la simplu juniori II. Tot de la Fălticeni, dar de la ACS „Nada Florilor”, Iulian Pavăl și Gabriel Vultur au luat argintul la dublu vâsle categorie ușoară seniori, iar la juniori I Iulian Pavăl a câștigat bronzul la simplu categorie ușoară și titlul de campion național alături de Gabriel Vultur, în proba de dublu categorie ușoară.