Ergometru

Canotorii din județ au început anul cu mai multe medalii la Cupa României



Canotorii de la CSM Suceava au îneput anul 2018 la Cupa României de ergometru
Canotorii de la CSM Suceava au îneput anul 2018 la Cupa României de ergometru

În perioada de iarnă, canotorii celor trei cluburi din județ, CSM Suceava, CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni și ACS „Nada Florilor” Fălticeni, se pregătesc în sală pe ergometru, un aparat de antrenament care imită secvența de mișcări practicată de canotori în barcă, mai mult în ceea ce privește efortul fizic, nu și ca tehnică. Astfel, în timpul iernii folosirea ergometrului este metoda perfectă pentru menținerea condiției fizice, „canotajul de interior” devenind un sport de sine stătător, cu competiții organizate pe timpul iernii.
Zilele trecute, canotorii din județ au debutat în competițiile oficiale din anul 2018, la Iași, la Cupa României de Ergometru, pentru seniori și juniori, o competiție desfășurată în șase centre din țară, la finalul căreia s-au centralizat rezultatele și s-au stabilit clasamentele.
Sportivii de la CSM Suceava au reușit rezultate bune, deși secția este într-un proces de schimbare a generațiilor
Deși se află într-un proces de schimbare a generațiilor, secția de canotaj a Clubului Sportiv Municipal Suceava, coordonată de antrenorul Ioan Despa, a reușit mai multe locuri pe podium, atât la juniori, cât și la seniori.
Astfel, echipa de patru juniori I formată din Florin Artenie Fântânaru, Flavius Bucătaru și Georgel și Ciprian Loghin a câștigat medalia de argint, Marinică Calistru și Lucian Onea au ocupat locul II în proba de dublu la juniori II. La fete, echipa de patru formată din Paula Filipovici, Petruța Popa, Georgiana și Florentina Neculăiasa a ocupat locul III la junioare II, în timp ce Andrei Ciornei a luat argintul în proba de simplu la juniori III.
La seniori, de la CSM Suceava, Giani Anton Florin și Gabriel Șchiopoaia au câștigat aurul la dublu categorie ușoară, iar Pavel Grigoraș și Sebastian Prundeanu au luat bronzul în proba de dublu.
„Sunt rezultate puțin mai slabe decât anul trecut, dar pe care le consider bune având în vedere că avem un schimb de generații, mulți dintre juniori fiind în formare, un exemplu fiind echipa de patru fete, care se pregătește de șase luni. Alexandru Ciobâcă este în lotul de tineret și a ocupat locul șase la seniori, categorie la care au fost avantajați canotorii cu greutate mai mare. Florin Artenie Fântânaru a realizat un timp foarte bun cu care la simplu ar fi venit pe locul II, timpii realizați aici fiind folosiți în clasamentele naționale pentru promovarea la loturile naționale. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul de până acum și sper să ne ajute și-n acest an, deoarece avem sportivi în lotul olimpic și e foarte greu să-i ții și să-i susții în pregătire”, a explicat antrenorul canotorilor de la CSM Suceava, Ioan Despa.
CSȘ „Nicu Gane” și ACS „Nada Florilor” au avut șase medalii la Cupa României
La Cupa României de Ergometru din acest an s-au remarcat și sportivii celor două cluburi din Fălticeni, Clubul Sportiv „Nicu Gane” și ACS „Nada Florilor”, pregătiți de antrenorii Ana și Vasile Avrămia. Georgiana Moroșanu, de la CSȘ „Nicu Gane”, a reușit să câștige medalia de argint în proba de simplu la junioare I, în timp ce Andrei Gavril a ocupat locul III la simplu, dar la juniori II, iar Andrei Vasilache a terminat primul, la juniori III. Tot de la „Nicu Gane”, echipa de dublu formată din Andreea Vultur și Denisa Moșneagu a terminat pe locul III la junioare II.
ACS „Nada Florilor” a avut două locuri pe podium, dar la seniori, un loc III câștigat de Sebastian Adamovici, la simplu categorie ușoară, și un loc II ocupat de echipa de dublu categorie ușoară, formată din Iulian Pavăl și Gabriel Vultur.
Pe 12 martie, canotorii din județ vor intra din nou în lupta pentru medalii, la Campionatul Național de Ergometru, ce va avea loc la Piatra Neamț.



Recomandări