Sportivii secției de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava au avut o comportare foarte bună, vineri și sâmbătă, la finalele Campionatului Național de Canotaj pentru tineret și seniori, ce a avut loc la Snagov. Deși sunt în majoritate juniori și la tineret, canotorii pregătiți la CSM Suceava de antrenorul Ioan Despa au reușit să câștige șapte medalii naționale, dintre care două au fost de aur, trei de argint și două de bronz.
Proaspăt medaliat cu aur la Campionatul Mondial de tineret din Bulgaria, Cosmin Pascari a demonstrat încă o dată că este un candidat serios pentru lotul României de la viitoarele Jocuri Olimpice și a câștigat aurul național în proba de dublu vâsle la tineret, alături de colegul său mult mai mic ca vârstă, Florin Artenie Fântânaru, sportiv ce este abia junior II, dar are un potențial foarte mare. Cei doi canotori din județul Suceava au reușit să învingă adversari din lotul olimpic ce activează pentru cele mai puternice cluburi din România, Steaua și Dinamo București. Cei doi canotori pregătiți de antrenorul Ioan Despa au făcut o cursă foarte bună și-n proba de 2 rame, dar la seniori, unde au reușit să obțină o nouă medalie națională, dar de argint.
Geani Florin Anton și Iulian Gabriel Șchiopoaia au câștigat aurul și argintul în probele de 2 rame și dublu vâsle categorie ușoară, la seniori
O altă performanță notabilă a obținut-o echipajul format din Geani Florin Anton și Iulian Gabriel Șchiopoaia, care a câștigat medalia de aur în proba de 2 rame categorie ușoară la seniori, asta deși mai au un an de juniorat. Cei doi canotori de la CSM Suceava au tras și-n proba de dublu vâsle categorie ușoară, tot la seniori, și-au reușit să câștige medalia de argint. Cea de-a treia medalie de argint a delegației Clubului Sportiv Municipal Suceava a fost câștigată de Iuliana Mihai, în proba de simplu categorie ușoară la seniori, o probă în care aurul a fost obținut de Geanina Beleagă, o sportivă ce a fost descoperită și formată la CSM Suceava tot de Ioan Despa, iar acum este la Steaua București.
În proba de 4 vâsle la seniori, echipajul de la CSM Suceava format din sportivii Ciprian Loghin, Constantin Ștaut, Flavius Bucătaru și Georgel Iacob a câștigat medalia de bronz, același loc ocupându-l și barca CSM în proba de 4+1 la seniori, dar cu un echipaj puțin diferit, Ciprian Loghin, Constantin Ștaut, Flavius Bucătaru, Vlad Ghica și cârmaciul Lucian Onea.
La aceleași naționale, Sebastian Zaharii, de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, pregătit de soții Vasile și Ana Avrămia, a reușit să câștige medalia de bronz în proba de simplu categorie ușoară, la seniori.
„Sunt foarte mulțumit de evoluția sportivilor noștri, care ne mențin în elita canotajului românesc, într-un an excelent pentru secția noastră în competițiile naționale și internaționale. Am avut un lot tânăr, deoarece nu ne permitem să ținem prea mult seniorii, dar canotorii noștri s-au descurcat foarte bine, demonstrând că sunt de perspectivă pentru sezoanele ce urmează. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul pe care ni-l acordă în pregătirea și participarea la concursuri”, a declarat antrenorul Ioan Despa.
Astăzi, alți trei canotori ai Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătiți de antrenorul Ioan Despa, vor pleca în Lituania, unde vor reprezenta România la Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori I. Astfel, Alexandru Ciobâcă va concura în barca de patru rame, Elena Larisa Roșu va trage în barca de patru vâsle, iar Elena Dănuț va evolua în proba regină, cu barca de 8+1 a României.
Duminica viitoare, juniorii celor două cluburi din județul Suceava vor încheia competițiile naționale din această vară la Năvodari, acolo unde vor lupta pentru medalii la Campionatul Național.