Canonul Mare din săptămâna a cincea a postului (I)

Perioada Postului Mare se deschide astăzi, 17 martie, cu un „maraton” liturgic desfășurat pe parcursul a patru zile, în care se lecturează cu smerenie și pocăință Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, episcopul Gortinei. Adeseori în tradiția bisericească este numit drept Canon de pocăință, căci tema pe care o tratează este tocmai pocăința și posibilitatea omului de redobândire a Paradisului pierdut prin pocăință. Oferim mai jos cititorului român o traducere despre importanța și valoarea Canonului, având ca autor pe renumitul liturgist grec Ioannis Fountoulis. Menționăm că ideile pasajelor sunt inserate de către noi.
Canonul cel Mare
Canonul cel Mare se cântă fragmentar în seara primelor patru zile ale primei săptămâni din Postul cel Mare și întreaga sa slujbă la Utrenia din Joia săptămânii a cincea. La bisericile parohiale se cântă independent de Utrenie, ca o mică priveghere, miercuri seara împreună cu slujba de seară. Mai mult în acest mod creștinii participă la slujbă. Poate să-l citească cineva atât după cartea liturgică care cuprinde slujbele Marelui Post, în Triod, cât și în mici broșuri separate. Urmărirea acestui canon la ora când se oficiază este oarecum dificilă, fiindcă înțelesurile sunt dense, iar ritmul cântării lui este rapid. Pentru aceste motive, cărțile de rugăciune cu Marele Canon sunt necesare în mod special pentru toți cei ce vor să cunoască mai bine acest imn. Să citim mai jos o scurtă introducere și ajutor pentru înțelegerea lui, [precum] și un îndemn pentru urmarea cântării acestui text liturgic deosebit.
Date despre viața autorului
Mai întâi de toate, două cuvinte despre autorul lui. Marele Canon s-a alcătuit de [către] Sfântul Andrei Ierusalimiteanul. Monah la început în mănăstirea Sfântului Sava din Ierusalim, a venit la Constantinopol cu misiune bisericească. Acolo a rămas și a îndeplinit diferite funcții bisericești, iar la sfârșit a fost rânduit ca arhiepiscop al Cretei. A trecut la Domnul în jurul anului 740 în localitatea Ereso din insula Lesbos, fie întorcându-se în Creta dintr-o călătorie a sa în Constantinopol, fie poate exilat acolo – când a fost susținător al sfintelor icoane. Pe litoralul localității Ereso se cinstește până astăzi mormântul său, un mare sarcofag, care se găsește în spatele sfântului altar al bisericii celei ruinate a Sfintei Anastasia, unde a trecut la Domnul, după spusele biografului său. Sfântul Andrei Criteanul, cu alte cuvinte, a fost cleric și imnograf. Realizarea sa filologică și imnografică este importantă. Însă cea mai importantă lucrare imnografică este Canonul cel Mare. L-a redactat, precum se arată în diferite dovezi, pe la sfârșitul vieții sale, după mărturia unui sinaxar din Eres, cu puțin timp înainte să treacă la Domnul. Dacă această informație este adevărată, [atunci] Marele Canon este cântecul de lebădă a imnografiei sale.
Canonul și importanța sa în biserică
Ca să înțelegem structura sa poetică, trebuie să facem o mică abatere. Lucrarea aceasta aparține tipului de canon, care în opinia multor cercetători își găsește începutul său în același Andrei Criteanul. Canoanele sunt un sistem al troparelor care s-au scris pentru un anumit scop liturgic: să împodobească cântarea celor nouă ode ale Psaltirei, care se cânta la utrenie. Cântau nouă ode și în ultimele stihuri ale fiecărei cântări au introdus tropare, precum sunt astăzi în bisericile noastre [troparele] de după cântarea „Doamne, strigat-am” de la vecernie și psalmii de laudă de la utrenie. Nouă erau cântările Psaltirei, nouă și grupul de tropare care formează canonul. Tot canonul se cântă într-un glas. Însă fiecare odă prezintă o mică variațiune în cântare în așa fel încât să se păstreze unitatea muzicală în întregul canonul, de vreme ce se cântă pe același glas, dar și să sfărâme monotonia cu variațiunile în cântarea care prezintă fiecare odă. Acestui tip de canon, de compunere a acestei manieri de poezie bisericească îi urmează și Marele Canon. Are nouă cântări: toate se cântă pe glasul al doilea, însă fiecare cântare are „irmosul” ei, în baza căruia s-au format și se cântă troparele ei.
Canonul cel Mare: date „tehnice”
Însă Canonul cel Mare în forma sa are o caracteristică ciudată. Ciudățenia sa se arată din faptul că, în comparație cu alte asemenea canoane, este „mare”. Mare în înțelesul său absolut.
Cel mai mare nu putea să existe; și aceasta deoarece poetul a dorit să compună nu trei sau patru tropare pentru fiecare cântare, precum de obicei au celelalte canoane, ci mult mai mult: atât cât sunt și toate stihurile cântărilor, astfel încât fiecare stih să echivaleze și să introducă în cântare câte un tropar. 250 sunt stihurile cântărilor, 250 și troparele Marelui Canon, în timp ce canoanele obișnuite au în jur de 30.
Astăzi troparele Marelui Canon sunt cu aproximativ 30 mai multe decât cele inițiale. Imnografii ulteriori au introdus troparele pentru Sf. Maria Egipteanca și pentru însuși Andrei Criteanul.
[traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Ioannis Fountoulis, „Megas Kanon”, în: Logiki Latreia, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Tesalonic, 1971, pp. 55-62]