Canonul dat de preotul duhovnic poate fi schimbat de altul?

Răspunsul la o astfel de întrebare trebuie să pornească negreșit de la posibilitatea ca un creștin să ajungă, după ce s-a spovedit la un preot, sub epitrahilul altuia, tot pentru Spovedanie.
Există momente, de forță majoră, când cineva se poate spovedi la alt duhovnic, cu binecuvântarea celui pe care îl are. De exemplu, atunci când se află la o distanță geografică mare sau în primejdie de moarte și nu poate ajunge prea curând la propriul duhovnic. Ar fi de menționat aici o practică nefirească, și anume aceea a spovedirii pelerinilor care vin la o mănăstire de către duhovnicii viețuitori acolo, fără ca aceștia să aibă binecuvântarea propriului duhovnic. Părinții din mănăstiri ar trebui să cerceteze mai întâi dacă pelerinii au duhovnic și dacă acesta a binecuvântat ca ei să se spovedească la mănăstirea respectivă. În caz contrar, greșește și credinciosul, dar și părintele care spovedește și canonisește fără discernământ, uneori după așa-zisa „pravilă“, fii duhovnicești ai altora, care vor da seama pentru ei înaintea Dreptului Judecător.
În privința schimbării duhovnicului, știm că ea nu este recomandată, dar poate fi făcută atunci când acesta pleacă la cele veșnice, când el sau credinciosul se mută într-o localitate îndepărtată sau dacă amândoi ajung la concluzia că e mai bine să se întâmple așa, pentru ca Taina Pocăinței să fie cu adevărat un moment de lepădare de un trecut păcătos și de schimbare în bine a viețuirii. Așadar, schimbarea duhovnicului, dacă are un motiv întemeiat, nu constituie un păcat.
Conștiința creștină
Pot apărea însă probleme pentru conștiința creștină în momentul în care cel care se spovedește se așază sub epitrahilul noului duhovnic având deja un canon sau o epitimie pe care a hotărât-o vechiul duhovnic. Ce e de făcut într-un astfel de caz?
Într-un fel, situația este asemănătoare cu aceea în care un bolnav schimbă medicul curant pentru boala de care suferă. Onest este, în acest caz, ca el să-l informeze pe noul medic de felul în care a încercat să se vindece de boală până în prezent și de tratamentul prescris de medicul de dinainte. La fel de onest este ca și noul medic să țină seama de tratamentul prescris de colegul său, neconsiderând din start că acesta este total greșit și de neaplicat în cazul bolnavului respectiv.
Dacă cercetăm Colecția de canoane a Bisericii Ortodoxe, vom întâlni o serie de canoane care se referă într-o oarecare măsură la întrebarea noastră: 32 Apostolic; 12 Sinodul I Ecumenic; 16 Sinodul IV Ecumenic; 102 Sinodul VI Ecumenic; 2, 5, 7 Sinodul de la Ancira; 43 Sinodul de la Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 ale Sf. Vasile cel Mare; 7 al Sf. Grigorie de Nissa; 3 al Sf. Atanasie cel Mare sau 3 al Sf. Ioan Postitorul.
Toate aceste canoane vorbesc despre dreptul episcopului locului de a micșora sau mări epitimiile stabilite de sfintele canoane, în special pentru cei care au săvârșit păcate grave, care i-au exclus din Biserică, numai dacă manifestă o pocăință sinceră și își schimbă viața. Canonul 32 apostolic stabilește rânduiala ca nimeni să nu dezlege afurisenia stabilită de un episcop, atât timp cât acesta trăiește, pentru a fi păstrată rânduiala în Biserică și pentru a opri o eventuală imixtiune a vreunui episcop în eparhia altuia: „Dacă vreun prezbiter sau diacon se afurisește de către episcop, să nu fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel care l-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar săvârși din viață) episcopul care l-a afurisit pe el“.
Afurisenia este privită și astăzi ca îndepărtare a cuiva de la comuniunea cu Biserica, în special de la primirea Sfintei Împărtășanii. Dacă cel mai greu canon sau epitimie este oprirea de la Sfânta Împărtășanie, atunci Canonul 32 apostolic putea reprezenta, într-un fel, un punct de plecare pentru a oferi un răspuns la întrebarea noastră: un canon dat de un duhovnic poate fi schimbat de altul numai dacă cel dintâi trece la cele veșnice.
Ar mai fi însă două cazuri în care răspunsul la întrebarea din titlu poate fi afirmativ.
Primul este acela în care cineva se află pe patul de moarte și vine să îl spovedească și să-l împărtășească alt preot decât duhovnicul lui. În acest caz, dacă bolnavul se pocăiește sincer, poate fi dezlegat de canonul primit de la duhovnic, pentru ca nu cumva „să fie lipsit de cea mai de pe urmă și trebuitoare merinde“ (cf. Canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic). Tot în canonul acesta se precizează că, dacă cel care e împărtășit pe patul de moarte scapă cu viață, își reia împlinirea canonului după aceea. Aceeași posibilitate, ca cineva aflat în primejdie de moarte să poată beneficia de o dispensă de la canonul primit anterior de la duhovnic, e consemnată și în alte canoane: 6 al Sinodului de la Ancira; 7 al Sinodului de la Cartagina; 73 al Sf. Vasile cel Mare; 2 și 5 ale Sf. Grigorie de Nyssa.
Canon stabilit de duhovnic pe nedrept
Cel de-al doilea caz este cel în care canonul a fost stabilit de duhovnic pe nedrept sau într-un mod cu totul nerealist.
Concret, este vorba de situația în care, dintr-o neînțelegere, cineva a primit de la duhovnic un canon pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. Dacă duhovnicul nu vrea să accepte că a procedat greșit, credinciosul poate merge la un altul, care să ia hotărârea potrivită, după ce cercetează cazul cu foarte mare atenție și discernământ.
De asemenea, atunci când duhovnicul hotărăște canoane nerealiste și imposibil de împlinit, credincioșii pot beneficia de înțelepciunea altuia care, cu aceeași atenție, să îndrepte lucrurile. Bunăoară, unui credincios cu grave probleme de sănătate, la o vârstă înaintată și cu mobilitatea extrem de redusă, nu i se pot da sute de metanii pe zi sau postirea aspră perioade îndelungate. De asemenea, pot fi întâlnite „asprimi“ exagerate ale canoanelor prescrise de unii duhovnici unor tinere familii, care au drept consecință, de cele mai multe ori, săvârșirea unor păcate mult mai grave decât cele mărturisite. Și exemplele ar putea continua…
În concluzie, recapitulăm spunând că un canon stabilit de un duhovnic poate fi schimbat de un altul în următoarele cazuri:
1. Dacă duhovnicul trece la cele veșnice.
2. Dacă cel care se spovedește se află pe patul de moarte.
3. Dacă epitimia a fost stabilită pe nedrept sau într-un mod nerealist și aberant.
Atunci când noul duhovnic ține seama de rolul de medicament pe care îl are canonul sau epitimia pentru credinciosul care vine la Taina Pocăinței și nu desconsideră lucrarea duhovnicului anterior, va fi luminat de Dumnezeu să ia hotărârea înțeleaptă, pentru ca atât el, cât și credinciosul să ajungă la mântuire.
(Pr. Asist. dr. Silviu TUDOSE, sursa: Ziarul Lumina)