An de an, în joia săptămânii a cincea din Postul cel mare, Biserica ortodoxă aduce în conștiința credincioșilor textul Canonului Mare, ce îl are ca autor pe Sf. Andrei Criteanul, arhiepiscopul de Gortina. Scopul Canonului nu este numai cel legat de exprimarea pocăinței prin mărturisire, ci este și o căutarea a omului spre (re)înnodarea relației cu Creatorul său.
Despre autorul Canonului, teologia cuprinsă și valoarea acestei opere de bază a imnografiei creștine a secolului al VIII-lea, în cele ce urmează.
Autorul Canonului Mare
Canonul cel Mare are ca autor pe Sf. Andrei, arhiepiscopul cetății Gortina din insula Creta. Conform Sinaxarului din 4 iulie, când se face pomenirea sa în Biserica ortodoxă, Sf. Andrei s-a născut în anul 660 dHr., în vestita cetate a Damascului, din părinți evlavioși. Se pare că până la vârsta de 7 ani nu a putut vorbi, mai apoi, prin semn ceresc, ar fi primit darul vorbirii. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte, cere părinților să-l afierosească Domnului.
Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim și apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici și-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locțiitorul scaunului patriarhal, lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieții sale duhovnicești, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale și prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”. După 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon – probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia – fapt datorat și calităților sale oratoricești. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor și a orfanilor. Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei și cateheza înțelepciunii”, cântând pentru prima oară și opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim și apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu știm când și unde a fost hirotonit preot.
Datorită vieții sale curate a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortinei, cetate a insulei Creta. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici. Un moment neplăcut din viața Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Trece la cele veșnice în anul 740, în localitatea Eresos. Sf. Andrei Criteanul deține „un loc de vază în istoria literaturii grecești din perioada bizantină”, el fiind și legat de apariția unei noi forme a literaturii patristice – canonul, de vreme ce este considerat primul scriitor de canoane (kanonografos).
Canonul cel Mare – imnul desăvârșit al pocăinței
Slujba Canonului e alcătuită din 9 ode, cuprinzând și citirea vieții Sfintei maicii noastre Maria Egipteanca împărțită în două stări, Fericirile pe glasul al 6-lea „mod dulce și propriu exprimării căinței și zdrobirii inimii”, laudele, doxologia, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Se pare că Sfântul Andrei Criteanul a dat de la început Canonului său o destinație cultică. Această idee o putem deduce din împărțirea textului în nouă ode pe care o face autorul, corelate cu cele nouă ode biblice. Sensul așezării Canonului cel Mare în perioada Postului Mare este cel de înduplecare a omului spre a se îngriji de cele dumnezeiești, de a lepăda lucrurile întunericului și de a se îmbrăca în haina dreptății și a curăției. În asentimentul ideii este și sinaxarul din Triod: „Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârșit și pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se să se îngrijească mai puțin de nevoințele cele duhovnicești și să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învățător, prin cântările Marelui Canon în care istorisește virtuțile marilor bărbați, precum și întoarcerea la credință a celor răi, pregătește pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj și să se îndrepte cu bărbăție spre nevoințele postului ce-l mai au în față”.
Însăși titulatura de „cel mare” (megas) subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii. Citind sinaxarul din joia săptămânii a cincea a Postului mare, alcătuit de Nechifor Calist Xantopol, aflăm scris: „Canonul lui Andrei Criteanul se numește Canonul cel Mare datorită ideilor și gândurilor înalte ce le cuprinde… dar și pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane, care au câte 30 de tropare și chiar mai puține, are 250 de tropare și fiecare din tropare produce deosebită plăcere”.
Fragmente din Canon
„Ajutor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slava S-a preaslăvit (de două ori).
De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșealelor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăința.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, și de împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneala mâncarea cea nechibzuită”.
Canonul cel Mare – evaluare teologică
În concluziile tezei sale de doctorat în Teologie, teologul grec Athanasios B. Glaros, inserează nu mai puțin de 27 concluzii privind importanța Canonului Mare. Noi vom reda aici – în rezumat – doar primele 12 concluzii, pe care le considerăm expresive pentru înțelegerea valorii Marelui Canon: „1-2. Valoarea literară a Canonului Mare este colosală; Marele Canon are un caracter pedagogic și oferă în același timp ascultătorului sau cititorului său arta pedagogiei; Marele Canon are puterea să „învețe” și să transmită teama cea sfântă și în alte suflete; 3. Lucrarea Sf. Andrei este în acord absolut cu dogma ortodoxă. Pocăința este în relație cu soteriologia și morala ortodoxiei; 4. Scopul Dumnezeieștii pedagogii este „teandrică”. Ea are ca scop eshatologic recapitularea creației căzute și readucerea omului la viața cea adevărată; 5. Procesul de adorare cuprinde trei mari aspecte: cel practic, cel plastic și cel simbolic; 6. Principiile generale care conduc cultul ortodox și în consecință Canonul cel Mare constituie structura de bază al obiectului de cunoaștere, termen care a fost introdus de Bruner în pedagogia sa; 7. Opinia teologică și viața scriitorului se remarcă în transmiterea valabilă a dogmei ortodoxe; 8. Marele Canon constituie textul liturgic care evidențiază mai cu seamă plinul auto-epuizării egoismului; 9. Principiile pedagogice ce funcționează în mijlocul procesul de adorare opun antropocentrismului Dumnezeiescul har; 10. În Canonul cel Mare răspund principiile pedagogice fundamentale: acțiunea proprie de conducere, trăirea, intuiția, reculegerea interioară, comuniunea. Toate sunt în relație cu elementele liturgice, cu spiritualitatea ortodoxă, cu catehizarea mistagogică a dogmei ortodoxe și au un caracter eclesiocentric; 11. Pedagogia Marelui Canon deține toate caracteristicile imnelor eclesiale. Ea exprimă spiritualitatea ortodoxă, tezaurizează Sf. Scriptură, comunică și limpezește adevărurile dogmatice și întărește credința în acestea. Toate acestea întăresc scopul principal al pedagogiei, care este pocăința; 12. Marele Canon este opera cu măiestrie elaborată a deșteptării omului din păcat”. (Drd. Alexandru Prelipcean)
[Bibliografie folosită: ***, Viețile sfinților, pe luna iulie, Ed. Episcopiei Romanului, 20032, pp. 63-68; J. Tixeront, Précis de patrologie, Onzième édition, Librairie Lecoffre J. Gabalda et Cie, Paris, 1934, p. 411; Athanasios B. Glaros, Theia pedagogia. Paidagogika stoixoia sto Megalo Kanona tou Agiou Andrea Kriti, Ed. Akritas, 2000, pp. 391-3; Drd. C. Strugaru, „Imnografii Triodului. Studiu liturgic”, în: MitrMold, 58/1982, nr. 1-2, p. 35; Pr. . Arcadie Vinogradov, „Viața Sfântului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul și Mitropolit al Cretei (Schiță aghiografică)”, traducere din rusește de Pr. Vladimir Grosu, în: Luminătorul, 72/1932, nr. 2, p. 114; Theodoros Xidis, „ Andreas o Kritis, o protos kanonografos”, în: Nea Estia, 45/1949, pp. 292-8]
