Balonul de Aur în 2006, decernat, luni, italianului Fabio Cannavaro, este prima distincție oferită unui fundaș de meserie, jucătorul originar din Napoli evoluând de-a lungul carierei doar în apărare, informează AFP. Ceilalți fundași distinși cu Balonul de Aur, germanii Franz Beckenbauer (1972 și 1976) și Mathias Sammer (1996), și-au început cariera ca mijlocași, înainte de a deveni fundași. Beckenbauer a jucat mijlocaș la Cupa Mondială din 1970, iar apoi a obținut cele mai frumoase succese ca libero (Euro-1972, CM-1974, Cupa Campionilor 1974, 75, 76). Sammer, primul jucător din fosta Republică Democrată Germană din echipa Germaniei, și-a început cariera ca mijlocaș, la Dresda, iar apoi a devenit fundaș, ducând Mannschaft-ul la ultima victorie internațională (Euro-1996). Cannavaro, de la Napoli la Juventus Torino, trecând pe la Parma și Internazionale Milano, a jucat mereu în apărare. Un fundaș pur. „Îi mulțumesc președintelui de la Real Madrid, Ramon Calderon, coechipierilor mei de la Juventus și din echipa națională, care au contribuit la această recompensă. Aceasta distincție are o valoare dublă, deoarece se dă celor mai mari jucători și un fundaș o obține mai rar. De aceea are o savoare specială. Cupa Mondială din Germania a fost perfectă pentru un fundaș”, a spus Cannavaro. Căpitanul campionilor mondiali italieni a explicat că alegerea sa personală ar fi fost mai degrabă pentru portarul Gianluigi Buffon „deoarece este un prieten și un fenomen”, în fața atacantului francez Thierry Henry și a mijlocașului italian Andrea Pirlo. „Gigi este în categoria portarilor, dar este puțin mai special, deoarece are o altă clasă”, a mai spus Cannavaro.
Primii cinci fotbaliști în clasamentul Balonului de Aur sunt următorii:
1. Fabio Cannavaro (Real Madrid) 173 puncte
2. Gianluigi Buffon (Juventus Torino) 124
3. Thierry Henry (Arsenal) 121
4. Ronaldinho (FC Barcelona) 73
5. Zinedine Zidane (Real Madrid) 71






