Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a modificat, luni, ora de disputare a meciurilor din prima etapă a Ligii I, programate inițial la 18.00, amânându-le cu o oră, pentru 19.00, răspunzând astfel solicitării președintelui FRF, Mircea Sandu. Astfel, în acest week-end partidele FC Vaslui – UTA Arad (vineri), Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu și Gloria Buzău – Dinamo (ambele duminică) se vor disputa la ora 19.00. La aceeași oră se vor juca și meciurile Oțelul Galați – CFR Cluj (1 august) și Gloria Bistrița – Unirea Urziceni (2 august), programate la aceste date deoarece echipele gazdă joacă la sfârșitul acestei săptămâni în Cupa UEFA-Intertoto.




