Căldură mare

Canicula din week-end i-a „alungat” pe suceveni la ștrand

Canicula din week-end i-a „alungat” pe suceveni la ștrand
Canicula din week-end i-a „alungat” pe suceveni la ștrand

Vremea caniculară din acest week-end i-a scos pe suceveni din casă și i-a trimis la iarbă verde, la ștrand sau la o baie în râul Suceava. Ștrandul din municipiul Suceava a fost în ultimele două zile destinația favorită a multor suceveni care, sufocați de vremea caniculară, au ales să facă o baie în bazin și să stea la soare, în aer liber. Ștrandul a fost deschis încă de vineri, dar un angajat al complexului ne-a declarat că „cei mai mulți suceveni au venit la ștrand sâmbătă, zi în care s-a înregistrat numărul cel mai mare de clienți”. Ștrandul a fost și în ultima zi de week-end destinația favorită a multor suceveni. Aceștia au ales să vină aici și să stea la soare, încă de la primele ore ale dimineții de ieri. Pentru a-și petrece o zi întreagă la ștrand, sucevenii trebuie să plătească 5 lei pe biletul de intrare, pentru adulți, iar copiii 3 lei, tarife rămase la fel ca și anul trecut, programul de funcționare a ștrandului fiind între orele 8 și 20. Ștrandul este dotat cu trei bazine de înot, unul mare, cu trambuline, pentru adulți, și două bazine mici, pentru copii, cu tobogane. De asemenea, cei mici se pot bucura și de un teren de joacă. „Este foarte frumos. Și ziua de ieri tot la ștrand mi-am petrecut-o, copiilor le-a plăcut foarte mult și de aceea am mai venit și astăzi”, a spus una dintre sucevencele care a ales să vină la ștrand încă de la primele ore ale dimineții. Un alt sucevean venit la ștrand a povestit că își așteaptă prietenii din Rădăuți cu care va încingă o distracție cu mici, grătare, bere, apă și soare. La ștrand sucevenii au posibilitatea să-și prepare singuri grătare, în spațiile special amenajate pentru acest lucru, sau pot alege să le servească la una dintre cele trei terase amenajate în incinta complexului. Deși ieri, la orele dimineții, pe gazonul ștrandului erau adunați suceveni la plajă, iar în bazine copiii deja făceau baie, un angajat al complexului ne-a declarat că „distracția adevărată va începe după orele prânzului, când căldură mare din apartamente îi va alunga pe suceveni la o baie în piscină”.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, a bebelușilor și a bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare