Canibalismul din presă

Mi-am propus să vorbesc despre presă și ce înseamnă acum, dar mai ales la ce trebuie să ne așteptăm pe viitor. La modul cum decurg lucrurile în acest moment, cred că nu mai putem vorbi de presă, ci de canibalism. Argumentele am să le detaliez în cele ce urmează, dar, din păcate, și o spun cu toată responsabilitatea, viitorul sună din ce în ce mai rău. Pentru această breaslă, firește.
În primul rând asistăm la goana după cine ajunge primul la un eveniment, chiar nu contează care e acela, dar de regulă e vorba de accidente, incendii sau inundații, goană care se materializează prin postarea unei informații. Iar a fi primul care difuzează acea știre pare să fi devenit aspectul primordial al presei.
Nu mai contează că știrea este incompletă, că nu ai suficiente date sau că personajul implicat nu e x, ci y, important e ca tu să fii primul pe piață. Iar odată știrea aruncată în neantul internetului și pe rețelele de socializare înseamnă informarea eronată a cititorului.
Cititor care nu are răbdarea să verifice, adică să citească și din alte surse pentru a fi documentat corect. El ia de bună informația care i-a apărut prima pe telefonul mobil. Pentru că, da, telefonul mobil este ziarul de azi, este televiziunea de azi, este radioul de azi. Încet-încet, toată lumea migrează spre telefonul mobil, iar realitatea este una cruntă pentru ceea ce înseamnă jurnalism.
În ziua de azi, oricine vrea devine om de presă. Cum? Foarte simplu, își crează un site, un blog sau un vlog și postează acolo tot ce-i trece prin minte. Iar informația respectivă, bună sau proastă, reală sau falsă, se propagă cu o viteză fantastică.
Și ajungi la vorba aia înțeleaptă din bătrâni: „un prost aruncă o piatră în apă și zece deștepți nu o pot găsi”. Cam la asta asistăm în aceste zile, iar pe viitor lucrurile se vor înrăutăți.
Zilele trecute a apărut o știre care anunța moartea lui Sorin Avram. Am primit mai multe telefoane de la prieteni și cunoscuți care m-au întrebat „E adevărat, a murit Sorin Avram?”, și mă refer aici la cunoscutul jurnalist sucevean de la Top 91. Informația era reală, dar până la un anumit punct. A murit Sorin Avram, dar nu cel din Suceava, ci fratele lui Liviu Avram, redactorul șef-adjunct de la „Adevărul”. Dacă acele persoane care mi-au adresat această întrebare ar fi avut curiozitatea de a citi mai mult decât un titlu, în cazul de față „A decedat jurnalistul Sorin Avram”, ar fi aflat despre ce este vorba. Pentru a mă documenta pe marginea acestui subiect am avut nevoie de doar 30 de secunde.
Ei bine, am dat acest exemplu, și pe această cale îi urez lui Sorin Avram, suceveanul, multă sănătate și condei ascuțit, pentru a arăta că oamenii nu au răbdarea să citească. Iau de bun ceea ce văd în primul rând al unei știri, pe care refuză să o parcurgă până la capăt.
O altă chestiune care trebuie pusă în discuție este aceea că pentru greșeli repetate, pentru știri false sau pentru minciuni consumatorul de presă te va pedepsi. Da, acest lucru era valabil, și încă este, pentru cei care au o identitate clară. Tu, ca ziar sau televiziune, nu îți permiți să dai cu bâta în baltă în mod repetat pentru că riști să-și pierzi cititorii sau telespectatorii.
În schimb, când îți creezi pe internet 3-4 conturi, pui pe picioare câteva site-uri pe care le poți schimba când vrei, stau și mă întreb pe cine va pedepsi auditoriul? Cu siguranță că îi va fi foarte greu sau aproape imposibil să-și dea seama cu cine are de-a face.
O ultimă problemă pe care vreau să o ridic este aceea a furtului. Da, ați citit bine, furtul de presă. A devenit în ultima vreme o practică tot mai des întâlnită. Dacă ai luat un articol de presă de o pagină de ziar, adică 3-4 pagini format A4, și amintești la final sursa, articol la care un om a muncit o zi sau chiar mai mult, mi se pare lipsit de orice etică profesională. Mi se pare mârlănie în adevăratul sens al cuvântului.
Pe acest tipar, mâine-poimâine un pseudo-jurnalist va sta acasă cu laptop-ul în brațe și va urmări alte site-uri de pe care cu două click-uri va deveni cel mai prolific postac de informații. Din păcate, acest furt intelectual a fost consfințit de o instanță de judecată, de un magistrat care a considerat că este normal să se întâmple așa ceva. Nu e o decizie definitivă și sper ca judecătorii care vor reanaliza cazul vor constata că a lua munca altcuiva se numește furt.
Pentru toate cele enumerate mai sus, cred că presa se află în perioada canibalismului. Din păcate, este loc și de mai rău.