În jocul acela englezesc, având aceleași rădăcini ca și fotbalul (sper să nu mă înșel), dar diferit prin regulament și minge, care e ovală ca o pepenoaică, numit rugby, e un moment care mă amuză teribil. El e dictat de arbitru și reprezintă o pedeapsă. Jucătorii își vâră capetele, în poziție aplecată, între picioarele crăcănate ale altor jucători din aceeași echipă și se pun pe împins, formând o îmbulzeală organizată. Cealaltă echipă purcede la fel. Avem imaginea a două grămezi de funduri care se contrează vârtos. Zic de funduri pentru că doar bucile închiloțate ale acestor luptători se văd, capetele fiind adăpostite între picioarele confraților. Care pulpe și funduri împing mai cu spor, dând îndărăt echipa adversă, au câștig de balon.
În PSD și PNL, ambele partide din opoziție, se petrec în această perioadă mari pregătiri pentru alegeri prin votul la grămadă. Ca la rugby. Fiecare lider își alege jucătorii cei mai vânjoși, cei mai tari la pungă și la influență, și intră la bătaie. În acest fel, un lider cu șanse mai mici sau care ar putea primi o sancțiune pentru prestații care au lăsat de dorit, pitit între picioarele celorlalți, nu mai e atât de vizibil. Se votează grămada. În PSD, Mircea Geoană are destule motive să se teamă și înghite fără crâcnire mesajele trimise din Ferentari de asociatul întru grămadă Vaghelie. Își bagă Vanghelie în președinte ce are el mai prețios, din punct de vedere intelectual, firește, își bagă. Geoană se face că nu icnește. Politică mare, politicieni de calibru, pregătiți mereu să lupte de la egal la egal cu Riți, Piți, Nuți, EBA. Oricum sunt convins că din tribună, de sus, Zeus râde de se ține cu mâinile de burtă. Mai puțin vesel a fost Ion Iliescu, bătrânul fondator atrăgând atenția că prin alegerile la grămadă partidul ar putea, vorba lui Vanghelie, să se ducă dracului, adică să se facă bucățele.
Jocul englezesc la grămadă bântuie și prin bătătura liberală. În mod cu totul inexplicabil, susținătorul acestei anomalii elective este chiar Crin Antonescu. Părerea mea este că actualul președinte, abandonat cu totul de partid la alegerile prezidențiale și care și-a făcut singur-singurel un scor de invidiat, poate fi reales și dacă își anunță doar candidatura și pleacă în Brazilia sau la Tulcea în timpul votului. Nu cred că liberalii sunt idioți renunțând să valorifice potențialul uman și politic al lui Crin Antonescu.
Și atunci ce l-a apucat pe fostul candidat la președinția țării să opteze pentru anomalia alegerilor la grămadă? Crede că va suplini, croindu-și pe criterii personale echipă, lipsa echipei din campania prezidențialelor?
Fals. Umblă după rețeta lui Băsescu, lider al PD-L, înconjurat de vasali dispuși în orice clipă să-i lingă picioarele, să-i încheie șlițul dacă, venind la privată, a uitat să-și tragă fermoarul? Ne amintim scena aceea cu un primar care freca, învelit în tricolor, nădragii prezidențiali care făcuseră cunoștință cu noroiul. Nu-l văd pe Crin Antonescu astfel și cu atât mai aiurea mi se pare opțiunea pentru votul la grămadă în congresul liberalilor din martie.
Pe Geoană îl înțeleg. Tremură ginșii pe el că ar putea cădea de la înălțimea scaunului pe care au șezut Iliescu și Năstase, ajungând un simplu membru de partid.
Dar Antonescu? Să-l fi apucat brusc pasiunea pentru jocul cu balonul oval, ăla în care capetele se pitesc sub funduri? El are – cel puțin așa mi s-a părut până acum – un cap care nu trebuie ascuns sub fundul nimănui.
