Candidatura lui Ovidiu Donțu a fost acceptată fără rezerve de Organizația PSD Fălticeni



Candidatura lui Ovidiu Donțu a fost acceptată fără rezerve de Organizația PSD Fălticeni
Candidatura lui Ovidiu Donțu a fost acceptată fără rezerve de Organizația PSD Fălticeni

Biroul Politic al Organizației PSD Fălticeni a validat joi seara candidatura lui Ovidiu Donțu pentru funcția de senator în Colegiul de Senat Fălticeni. În cadrul ședinței social-democraților din Fălticeni, președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, și-a prezentat intenția de a candida în acest colegiu, candidatura sa fiind votată în unanimitate de membrii filiale fălticenene. De precizat că Ovidiu Donțu a amintit în discursul său că timp de șase ani a coordonat activitatea Casei Tineretului din Fălticeni. El a arătat că a fost cel care a semnat contractul prin care activitățile culturale organizate de municipalitatea din Fălticeni urmau să se desfășoare gratuit în Casa Tineretului din acest municipiu.
În cadrul discuțiilor avute cu membrii Organizației PSD Fălticeni, Ovidiu Donțu a ținut să sublinieze faptul că până a ajunge să candideze pentru funcția de senator a urmat toate treptele ierarhice în cadrul PSD, de la simplu membru de partid, la președinte al Tineretului Social Democrat Suceava, vicepreședinte al Organizației Județene, apoi președinte executiv al PSD Suceava și președinte al social-democraților din municipiul reședință de județ.