Situație

Candidatura lui Costel Ignătescu, respinsă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate



Președintele filialei Suceava a Partidului Conservator, Costel Ignătescu, nu va mai participa la concursul pentru funcția de președinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), organizat în perioada 18-20 martie, la București, după ce CNAS i-a respins candidatura. Ieri la amiază, pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, www.cnas.ro, numele lui Costel Ignătescu a apărut pe lista candidaților care nu îndeplinesc condițiile de participare la concursul pentru ocuparea posturilor de președinți directori generali ai caselor de asigurări de sănătate din țară.
Dosarul președintelui filialei Suceava a Partidului Conservator a fost respins alături de dosarele altor patru aspiranți la funcțiile respective din județele Bistrița, Covasna, Prahova și respectiv Teleorman.
Medicul Cristina Iordăchel intră în concurs Potrivit site-ului CNAS, motivul pentru care candidatura lui Costel Ignătescu nu a fost acceptată îl reprezintă „neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 4, alin. 3, litera d, din Ordinul președintelui CNAS, nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare”. Concret, președintele filialei Suceava a Partidului Conservator nu a reușit să prezinte un plan de management din care să rezulte abilitățile sale manageriale și indicatorii de performanță pentru postul pe care urma să candideze.
De menționat că, potrivit site-ului CNAS, eventualele contestații se pot depune până astăzi, la ora 14.00. Ieri, Costel Ignătescu s-a arătat extrem de surprins de respingerea dosarului său și a declarat că se mai gândește dacă va depune sau nu contestație.
Candidatura medicului dermatolog Cristina Iordăchel la șefia Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a fost acceptată de CNAS, în acest moment ea fiind unicul candidat la conducerea acestei instituții.



Recomandări

Pacienții cu cancer își vor primi în continuare tratamentul gratuit, afirmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Pacienții cu cancer își vor primi în continuare tratamentul gratuit, afirmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Pacienții cu cancer își vor primi în continuare tratamentul gratuit, afirmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Continuă protestele la Casa de Asigurări de Sănătate. Spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret n-au bani de salarii

Continuă protestele la Casa de Asigurări de Sănătate. Spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret n-au bani de salarii