Candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 4 Rădăuți – Siret, Mihai Neagu, a anunțat că toate problemele care i-au fost semnalate de alegătorii din localitățile pe care vrea să le reprezinte în Parlament au fost prezentate șefului Guvernului, Victor Ponta. Mihai Neagu a precizat că pe perioada acestei campanii electorale a parcurs toate localitățile colegiului în care candidează, a vorbit cu populația, problemele semnalate de aceștia fiind prezentate primului-ministru, Victor Ponta, și ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, în cadrul vizitei pe care aceștia au efectuat-o în Suceava la sfârșitul săptămânii trecute.
„Eu m-am prezentat în fața domnului ministru cu o mapă de probleme și soluții. Realitatea e că bucovinenii nu sunt sprijiniți în dezvoltare, dar, ce-i mai rău, le lipsește condiția primară pentru dezvoltare, și anume, stabilitatea. Fostul Guvern le-a tăiat subvențiile agricultorilor, le-a promis fabrici de prelucrare a produselor agricole, fabrici de prelucrare a lemnului, dar oamenii nu s-au ales cu nimic din aceste promisiuni”, a declarat domnul Neagu Mihai după întâlnirea cu liderii USL.
Mihai Neagu a mai arătat că răspunsul Guvernului Ponta la problemele bucovinenilor se concretizează în forma unui pachet de măsuri menite să redea echilibrul și stabilitatea pe termen lung.
„Aceste măsuri sunt luate deoarece atunci când tu nu ești sigur ce vei pune mâine copiilor pe masă, nici nu încape vorba de dezvoltare, pentru că primul pas este cel al asigurării unei stabilități”, a declarat candidatul USL. El a ținut să precizeze că în ultimii patru ani, județul Suceava a înregistrat creșteri la rata șomajului, plecarea a din ce în ce mai mulți tineri în străinătate și scăderea numărului de locuri de muncă în industria prelucrătoare. Mai mult, el a spus că ceea ce începea a fi „o pepinieră” de microferme familiale s-a transformat în agricultură de subzistență.
„Toate aceste lucruri s-au petrecut pe fondul tăierii de subvenții și a micșorării salariilor și pensiilor. Foștii PDL-iși, actualii ARD-iști, au obrăznicia să vorbească despre siguranța zilei de mâine, siguranța pensiilor și a salariilor. Care siguranță, când ei au îndatorat fiecare român cu 5.000 de euro, ca să poată plăti pensiile și salariile? Ei au cheltuit banii de pensii și salarii și, în loc să împrumute statul ca să poată relansa economia, au acceptat să vândă toate companiile de stat cu patrimoniu de resurse naturale către companii străine. Ne-au îndatorat și au vândut țara. Eu mă întreb, ca simplu cetățean, cum pot să aibă atâta obrăznicie, să ceară încrederea oamenilor din nou?”, a susținut revoltat Mihai Neagu.
El a mai adăugat că actualul Guvern USL a început deja repararea daunelor aduse cetățenilor și economiei de stat de către guvernarea anterioară. Mihai Neagu a explicat că măsurile luate în ultimele luni au dus la realocarea subvențiilor în agricultură, subvenții ce nu se regăseau în bugetul fostei guvernări, reîntregirea pensiilor și a salariilor, stoparea contractelor statului cu „băieții deștepți”. „Astfel, echipa USL cere populației sprijinul pentru a putea duce schimbarea și dreptatea cetățenilor până la capăt”, a încheiat candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 4 Rădăuți – Siret.