Între ce vom alege în toamnă pentru viitorul Parlament? O tipologie a candidaților e deja posibilă iar ea ne poate ajuta, dacă nu să decidem ferm între ce-i bun și ce nu, măcar în a contura limitele între care alegerea noastră devine rezonabilă. Ca orice tipologie, și cea pe care o propun aici nu identifică persoane în carne și oase, cu nume și prenume, ci atribute care fac diferența între câteva grupuri de potențiali candidați. Mai exact, trei asemenea grupuri. Iată-le, așa cum se profilează deja.
1.Candidatul “lor”. Va fi, cu siguranță, cel dominant. Desemnat de partid pe criteriul decisiv al fidelității și utilității sale în jocul intern de putere și influență, acest tip de candidat devine atrăgător dacă cel care alege consideră că partidul pe care-l reprezintă are șanse reale de a ajunge la guvernare. Calitățile personale devin secundare atâta timp cât simpla sa apartenență la un partid e o garanție că promisiunile din campanie vor fi în mare măsură îndeplinite. De aici importanța majoră a mesajului pe care-l transmite partidul de la nivel central. El se traduce, explicit, prin promisiunea că va forma viitorul guvern și, implicit, prin capacitatea de negociere pre și post electorală pentru formarea majorității în viitorul Parlament.
Se adresează în special alegătorului interesat de probleme mai generale, de tipul fiscalității, direcției în care merge economia, dezvoltarea regională dar și politica externă sau lupta împotriva corupției. Dar nu poziția ideologică a partidului e relevantă pentru că așa cum știm deja între principalele forțe politice de la noi există o convergență semnificativă, cel puțin declarativă, asupra modului de abordare a majorității acestor probleme. Contează în primul rând distanța, reală sau presupusă, între vorbe și fapte iar aceasta e dată de forța pe care o inspiră partidul.
Prin urmare, campania candidatului politic se va axa în principal pe un mesaj de tipul “eu reprezint puterea, votați-mă pentru capacitatea mea de a face ceea ce promit”. Se va “vinde” în poziție sobră, inspirând încredere în sine, cu sigla de partid lipită ca un timbru de fruntea sa ușor încruntată a responsabilitate.
Votul pe care-l așteaptă e unul rațional, de natură pur pragmatică.
2. Candidatul “tău”. Desemnat de partid sau independent, acest tip de candidat se va prezenta drept omul locului, cel care-ți înțelege cel mai bine nevoile, problemele chiar și gândurile.
Campania sa se va baza foarte mult pe argumentul empatiei, pe calitățile sale personale care-l fac să pară reprezentativ pentru comunitatea căreia îi cere votul. Nu-și va promite marea cu sarea ci se va concentra pe chestiunile mărunte ale localității sau colegiului în întregime pe care se va angaja nu atât să le rezolve, deși formal o va face, cât să le facă auzite la București. Promisiunea sa fundamentală nu e soluția ci reprezentarea, iar calitatea principală pe care va încerca să și-o vândă e încrederea.
Mesajul de campanie a acestui tip de candidat va gravita în jurul cuvintelor “noi”, “al nostru”, “împreună” sau construcțiilor de genul “ei versus noi cei mulți” și “ei versus noi cei de-ai locului”. Poza candidatului, fals zâmbitoare care va încerca să sugereze deschidere, simpatie, comunicare directă, onestitate.
Se așteaptă la un vot “patriotic”, “emoțional”.
3. Candidatul “lui însuși”. E vedeta scoasă în față de partid sau aruncată în lupta electorală de propriul orgoliu. Se va “vinde” ca un produs pe care se recomandă de la sine. Tu trebuie doar să-l accepți ca pe o onoare.
Candidatura sa e prezentată ca o cedare, ca un sacrificiu pe care-l face pentru binele altora sau ca un serviciu pe care s-a decis să-l întoarcă electoratului pentru ceea ce a ajuns el să reprezinte. Vor fi destul de puțini, dar notorietatea lor extra-politică va atrage cel mai mult atenția electoratului. Nu neapărat și votul.
Pentru partid, candidatul vedetă constituie doar un vehicul în vederea mediatizării acțiunilor și mesajelor politice altfel plictisitoare și eticheta de “seducător”.
