Anunț public

Candidatul de primar al USL se va alege dintre Băișanu, Niță și Doroftei



Alexandru Băișanu: Candidatul de primar va avea alături o echipă de specialiști
Alexandru Băișanu: Candidatul de primar va avea alături o echipă de specialiști

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, spune că partidul pe care-l conduce are candidați cu șanse reale pentru Primăria Suceava. Una din persoane ar fi cineva din afara partidului, iar din cadrul PNL variantele de lucru sunt Alexandru Băișanu, Ilie Niță și Ovidiu Doroftei.
„Dintre noi trei se va hotărî probabil, în cel mai scurt timp, cine va candida, iar funcție de aceasta vom avea o strategie de campanie și o strategie de prezentare a măgăriilor celor de la PD-L, ce s-ar fi putut face în Suceava de către un primar gospodar cu banii cheltuiți în acești ani, dar și un proiect de schimbare a feței municipiului Suceava. Candidatul de primar va avea alături o echipă de specialiști, de oameni care să se priceapă la promovarea municipiului Suceava, iar hotărârile să fie luate de suceveni, și nu de o mână de consilieri”, a menționat Alexandru Băișanu.
Băișanu spune că PD-L este un partid fascist
Președintele PNL Suceava neagă că ar fi încheiat vreo alianță secretă cu PD-L și spune că singurii aliați ai partidului pe care-l conduce sunt oamenii de rând, iar pe cale juridică alianța este cu PSD și PC. „PD-L nu este un partid de dreapta, din punct de vedere politic aș putea spune că este o combinație între conservatorism și fascism, iar din punct de vedere administrativ mai mult fascist, pentru că hotărârile pe care le ia duc populația într-o stare jalnică, iar între PD-L și PNL nu poate exista nici o alianță”, a tunat Băișanu la adresa partidului de guvernământ.
Liderul liberalilor suceveni a mai arătat că nu se poate alia cu PD-L deoarece termenul de pedelist cinstit nu există. În opina lui Băișanu, dicționarul ar trebui să aibă următoarea formulare pentru „pedelist cinstit”: „Specie dispărută, contemporană, probabil, cu omul de Neanderthal, din cauză că avea mâinile prea scurte. Cum funcția creează organul, mâinile pedeliștilor supraviețuitori s-au adaptat: s-au lungit pentru a ajunge în buzunarele tuturor românilor, astfel încât să le poată lua tot ce au: salarii, pensii și orice altfel de venituri, reușind astfel să-și asigure hrana necesară pentru supraviețuirea lor și a neamurilor lor.”
Despre Poliție consideră că este aservită actualei puteri
Băișanu a acuzat și politizarea instituțiilor statului, care ar fi trebuit să aibă rolul de a proteja populația. Conform liderului PNL Suceava, PD-L deține un control fantastic asupra instituțiilor statului, în special asupra Poliției, aducând ca exemplu un caz petrecut în județul Suceava, la alegerile din 2008.
„În campania electorală, Poliția trebuia să aibă un rol de echilibrare, ceea ce nu s-a întâmplat. Îmi aduc aminte că în comuna Slatina a ieșit cu măcel, cu bătaie și nimeni nu a fost arestat sau luat la întrebări. La Suceava nu există corupți, ci doar corupție, iar Gheorghe Flutur stă la masa hoților, dar nu există corupți”, a concluzionat Alexandru Băișanu.



Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară
Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară