Perioada de campanie electorală a fost cruntă pentru cititorii de ziare. A fost cumplită fiindcă ziarele, din varii motive, au acordat spații generoase luptei politice.
Și cum politicienii sunt și ei români, nu elvețieni, iar românului dacă-i întinzi un deget acesta îți ia toată mâna și pleacă cu ea în buzunar acasă sau la iarbă verde, activiștii de partid și echipele lor de zgomot și lumini au tăbărât cu comunicatele de presă peste redacții, sufocându-le.
Cum spunea unul o prostioară sau o minciunică ori dădea cu o acuzică în adversar, cum se sculau băieții din ștaful de campanie al „lovitului”, aruncau ștaiful la coșul, puneau mâna pe pix și pîrjoleau hârtiile, otrăveau grânele și incendiau fântânile.
S-a putut observa că cel care dădea cu acuzica se trezea imediat cu o acuzoaie peste cap de nu mai știa ce-i cu el. Când își revenea din pălitură, omul cu acuzica și oamenii lui de campanie puneau mâna pe niște acuzoaie și mai mari ca alea recepționate, și aruncau cu ele în geamurile sediului de campanie al adversarului.
Cu cât s-a înaintat în campania electorală, cu atât a crescut producția de comunicate de presă la hectarul de pagină de ziar. S-a plecat de la un raport de unu la unu, s-a trecut prin fazele unu la trei și cinci la patru, iar pe final s-a ajuns undeva la o sută de comunicate pe zi la 100 de comunicate pe minut.
Cam nescriși candidații ăștia și ștafurile lor creatoare. De scandal. Până la urmă, politicienii și ștafiștii s-au răcorit pe partea scrisă, dar au acum o altă problemă: au rămas necitiți. Stau și mă întreb ce om normal care citește ziarul stă și urmărește replicile și contrareplicile unor persoane care se bat pentru funcții publice. Acest lucru ar trebui să se întrebe politicienii și ștafurile lor, dar și ziarele.
Oare nu cumva din toată bontăneala asta politică în care și-au dat unii altora cu comunicatele de presă în cap pierd și politicienii, și ziarele? Politicienii voturi, iar ziarele respect și cititori.
