Lansare

Candidații PRM și-au prezentat proiectele pentru municipiul și județul Suceava

Candidații PRM pentru președinția Consiliului Județean și Primăria Suceava, Stela Acatrinei, respectiv Ilie Niță
Candidații PRM pentru președinția Consiliului Județean și Primăria Suceava, Stela Acatrinei, respectiv Ilie Niță

Candidații PRM pentru președinția Consiliului Județean și Primăria Suceava, Stela Acatrinei, respectiv Ilie Niță, și-au prezentat principalele proiecte cu care se vor prezenta în fața electoratului.
Ilie Niță a declarat că personal va promova o campanie electorală decentă, fără atacuri la adresa celorlalți candidați. „Vom demonstra că noi suntem cei care putem să schimbăm Suceava. Nu îi vom ataca pe ceilalți candidați, ci doar ne vom prezenta proiectele noastre”, a spus Niță.
El a precizat că, în situația în care va fi ales primar, își propune să reasfalteze străzile conform standardelor europe, construirea de parcări subterane și supraternane, modernizarea parcurilor și extinderea spațiilor verzi, amenajarea unor locuri de joacă, sprijinirea sportului, modernizarea piețelor și a bazarului, crearea unui mediu atractiv pentru investitorii români și străini, construirea de case pentru tineri, a unei Case a Căsătoriilor și a unui spațiu special pentru pensionari.
Ilie Niță a arătat că va susține reducerea taxelor și impozitelor locale pentru sucevenii care locuiesc în zone în care nu există utilități, și asigurarea unei salubrizări corespunzătoare a Sucevei.
„Aceste proiecte pot fi puse în practică atât cu fonduri locale, cât și cu fonduri guvernamentale și europene”, a mai spus candidatul PRM pentru funcția de primar al Sucevei.
Acatrinei: „Eu nu promit. Eu sigur voi face” Candidatul PRM pentru președinția Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei, a precizat că dacă va fi aleasă în această funcție își propune ca programul de dezvoltare a județului să fie realizat în funcție de necesitățile reale ale populației. „Voi asigura atragerea, colectarea și utilizarea eficientă a resurselor proprii ale CJ Suceava, utilizarea cu prioritate a fondurilor guvernamentale pentru refacerea infrastructurii rutiere, educaționale, culturale, sociale, dar și pentru realizarea unor probleme punctuale, cum este și modernizarea aeroportului din Salcea”, a spus Acatrinei, care în prezent ocupă funcția de vicepreședinte a CJ Suceava.
Stela Acatrinei a spus că personal va susține reabilitarea rețelei de drumuri județene, construcția și modernizarea clădirilor cu destinație socială și dotarea acestora cu echipamentele necesare pentru beneficiarii acestor servicii, și reabilitarea infrastructurii școlare din învățământul preuniversitar.
Nu în ultimul rând, ea a precizat că va susține orice tip de asociere în vederea accesării proiectelor de dezvoltare locală și extinderea rețelelor de utilități din județ.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei