Candidații pentru postul de director al Casei Corpului Didactic au picat concursul

Casa Corpului Didactic Suceava
Casa Corpului Didactic Suceava

Cei doi candidați pentru fotoliul de conducere al Casei Corpului Didactic Suceava, profesorii Traian Duminică și Georgeta Colibaba, au picat examenul pentru ocuparea funcției de director al instituției. Cele trei probe ale acestuia au avut loc miercuri, 1 iunie, la sediul Ministerului Educației, în București.
Atât Georgeta Colibaba, cât și Traian Duminică nu au trecut de cea de-a doua probă a concursului, testul grilă.
Testul grilă reprezintă rezolvarea a 10 itemi de management educațional și administrativ, dintre care 2 itemi sunt formulați în limba străină aleasă de candidat. Fiecare item este punctat cu 0,85 puncte. Acest test se rezolvă pe calculator și se trimite pe adresă de e-mail la comisia de concurs.
Prima probă de concurs a propusevaluarea CV-ului candidaților (a rezultatelor obținute în educație și formare, aptitudinilor și competențelor personale), după testul grilă urmând interviul în fața comisiei.
În fruntea Casei Corpului Didactic Suceava se află, din 2012, prof. Constantin Mărgineanu.

Recomandări

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă