Candidații care au fost eliminați la bacalaureatul din sesiunile precedente întrucât au fost prinși copiind pot participa la examenul din 2011, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Oana Badea.
„Interdicția de a participa la două sesiuni dacă vor fi prinși copiind la bacalaureat intră în vigoare din sesiunea 2011, ea fiind cuprinsă în metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat pentru anul școlar 2010-2011 și nu se aplică retroactiv, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educației.
Un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 și nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a anunțat, marți, că măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi și mai drastic sancționați, ei fiind eliminați și primind interdicție de a participa la două sesiuni ulterioare.
Ministerul Educației va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor și cazurilor de potențială fraudare, a mai spus Funeriu.
„La acest TelVerde pot fi semnalate eventualele situații privind acordarea de foloase materiale necuvenite sau tentative de acest fel. În plus, pot fi semnalate eventualele cereri sau presiuni asupra copiilor și părinților pentru șpagă. Este interzisă șpaga în învățământ, fie că este vorba de bacalaureat, alt examen sau înscrierea în clasa întâi”, a adăugat ministrul Educației.