Candidații de la bac au scăpat ieri de chinurile examenelor



– Următoarea zi emoții pentru candidați este 5 septembrie, cînd se afișează rezultatele
Cei peste 300 de absolvenți de liceu care de mai bine de o săptămînă se află în „focurile” examenului de bacalaureat, răsuflă de ieri liniștiți, pentru că ce a fost mai greu s-a terminat. Așadar, cu examenul la o probă la alegere a unei materii din afara profilului absolvit, candidații au încheiat ieri examenul de bacalaureat. Mai precis, este vorba despre cei aproape 200 de absolvenți care au dat ieri examen la istorie, geografie și educație fizică. Este proba la care, așa cum a declarat inspectorul școlar Eleonora Bulboacă, „au concurat cei mai puțini candidați, numai aceia care au trebuit să susțină integral bacalureatul, întrucît în sesiunea anterioară nu au fost picați la acest ultim examen”. Dintre acești concurenți, cei mai mulți, aproape 60 au dat bacul la sport, în timp ce pentru istorie și geografie au optat 145 de absolvenți. Doar doi candidați, din cei înscriși pe lista de concurs, nu au fost prezenți ieri în sala de examen, aceștia pierzînd această sesiune de bacalaureat. Eleonora Bulboacă a precizat că „nu au fost incidente neplăcute, situații speciale sau elevi eliminați din sală pentru fraudă”. Trebuie menționat că, spre deosebire de sesiunea anterioară de concurs, cea din vară, cînd trei elevi au pierdut bacul pentru că au fost prinși copiind, iar alții au trebuit să susțină proba cu o comisie specială, această sesiune s-a derulat fără nici un asemenea incident. De acum, tot ce urmează sînt doar cîteva zile de tensiune și stres, pînă pe 5 septembrie, cînd candidații vor afla dacă au trecut sau nu de „examenul maturității”. Dacă unii dintre ei nu reușesc să obțină o medie de trecere, următoarea șansă de a promova bacalaureatul o vor avea vara viitoare, în următoarea sesiune de examen. De data aceasta însă, candidații care și-au epuizat cele două șanse gratuite pe care le oferă statul pentru a lua acest examen, vor intra în concurs numai după plata unei taxe.



Recomandări

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii