Candidații examenului de bacalaureat, care au depus contestații, vor afla astăzi rezultatele finale, potrivit calendarului transmis de Ministerul Educației Naționale.
În județul Suceava au fost depuse 1.957 de contestații, cele mai multe înregistrându-se la limba și literatura română, respectiv 869.
Tezele au fost recorectate în alt județ, iar nota comisiei de contestații va fi finală, indiferent care este diferența dintre nota inițială și cea de după reevaluare.
Reamintim că în județul Suceava, rezultatele preliminare arată că 70,24% dintre elevii care au susținut bacalaureatul în această vară au obținut note de trecere. Din cei 5.458 de elevi înscriși, s-au prezentat 4.912. 1.457 (29,66%) dintre candidați nu au reușit să obțină note de trecere.
Nepromovații se pot înscrie, în această săptămână, la cea de-a doua sesiune a examenului
Absolvenții de liceu care nu au promovat bacalaureatul se pot înscrie, în cursul acestei săptămâni, în intervalul 10-13 iulie, pentru a participa la cea de-a doua sesiune a examenului, care va începe în 20 august cu probele scrise.
De asemenea, pe 27 iulie este programată înscrierea candidaților care nu au putut susține bacul din cauza corigențelor, însă le-au promovat ulterior.
La sesiunea din toamnă a examenului maturității sunt așteptați elevi care nu au promovat sau nu s-au înscris la prima sesiune a bacului din acest an, cei care au absentat, candidații din promoțiile anterioare care fie nu au susținut, fie nu au trecut de bac.
Sesiunea august–septembrie 2018 a examenul de bac debutează cu proba scrisă la limba și literatura română, pe data de 20 august.
Calendarul prevede că pe 21 august se va desfășura proba scrisă la limba si literatura maternă, 22 august – proba obligatorie a profilului, 23 august – proba la alegere a profilului și specializării.
În intervalul 24-27 august, elevilor le vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba română, 28 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 29-30 august – evaluarea competențelor digitale, 30-31 august – evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională.
Afișarea rezultatelor se face pe 1 septembrie (până la ora 12:00), în aceeași zi fiind programată și depunerea contestațiilor.
Între 2 și 5 septembrie este prevăzută soluționarea contestațiilor. Rezultatele finale vor fi publicate pe 6 septembrie.
Nivelul de dificultate al subiectelor din toamnă va fi similar celui din prima sesiune, iar condițiile de susținere a examenului vor fi la fel de stricte.