Candela – expresia văzută a sufletului



Candela - expresia văzută a sufletului
Candela - expresia văzută a sufletului

Prin flacăra naturală a candelei noi vedem, de fapt, Lumina lui Hristos, Care ne îndeamnă frumos, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieții” (Ioan 8, 12). Candela este expresia văzută a sufletului nostru, întrucât ea ar trebui să reflecte ceea ce ar trebui să se sălășluiască înlăuntrul nostru: Lumina lui Hristos. Vremelnica noastră luptă de aici, de pe pământ, cu toate ispitele și tentațiile lumii acesteia au ca scop călirea noastră duhovnicească și înveșmântarea sufletului cu lumina virtuților și a unei vieți duse după voia și poruncile lui Dumnezeu.
Simbolismul luminii sufletului îl vedem cel mai lămurit în Pilda celor zece fecioare, care își pregătesc candelele pentru primirea mirelui la miezul nopții (Matei 25, 1-13). În același timp, psalmistul David mărturisește că „Domnul este luminarea mea și mântuirea mea” (Psalmi 26, 1).
Sfinții Părinți mai învață despre simbolimsul candelei, pe lângă faptul că ea transmite lumina din sufletul celui care o poartă, că ea arată credința în Dumnezeu, precum și viața aceasta pământească, viață care se mistuie și se stinge mereu. Fericitul Ieronim spune: „Făcliile aprinse fac să se înțeleagă că sfinții (creștinii) au murit luminați de lumina credinței și acum strălucesc de lumina măririi, în patria de sus” (Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul, „Sfințirile – Lucrări ale Sfântului Duh”).
Din aceste motive este important ca în casele tuturor creștinilor să fie mereu aprinse candele, aceasta pentru a arăta, pe de o parte, frumusețea lăuntrică a sufletului în care sălășluiește Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, pentru a fi celorlalți călăuză spre Împărăția lui Hristos.
„Veniți de luați lumina!”, ne îndeamnă preotul la marea sărbătoare a Învierii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noi primim Lumina taborică, Lumină din Lumina lui Hristos și devenim, astfel, fii ai Luminii și împlinitori ai Logosului, Care este „Calea, Adevărul și Viața”.
(Sursa: Doxologia.ro)



Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România